Primarul Galaţiului, Dumitru Nicolae, a declarat în cadrul conferinţei de presă susţinute ieri că bugetul municipalităţii este mai redus cu 10% comparativ cu cel de anul trecut. Edilul şef a prezentat şi motivele care au stat la baza intrării la apă a bugetului, cum ar fi de exemplu reducerea de la 44% la 41,75% a cotei defalcate din impozitul pe venit alocat municipiului. Asfel, cota defalcată din TVA pentru învăţământ va fi mai mică cu 7 milioane de lei faţă de anul trecut, în timp ce cota defalcată de TVA pentru asistenţa socială, în care este inclusă şi plata indemnizaţiei cuvenite persoanelor cu handicap şi însoţitorilor acestora, este cu 20% mai mică faţă de anul trecut. Nici la capitolul bani alocaţi pentru creşe şi evidenţa populaţiei nu stăm mai bine, edilul şef al urbei anunţând că suma este cu 10% mai mică faţă de anul trecut, în timp ce pentru efectuarea unor lucrări de retehnologizare a centralelor termice de la bugetul statului nu s-a acordat niciun leu. „Aşa stă situaţia la capitolul venituri. La capitolul cheltuieli avem de plătit 10 milioane de lei reprezentând subvenţia pentru plata combustibilului, o sumă de 0,6 milioane de lei pentru acordarea burselor către elevi, o sumă de 1,3 milioane de lei pentru reabilitarea reţelei de centrale termice”, a mai spus Dumitru Nicolae.
În ceea ce priveşte investiţiile care trebuie continuate şi finalizate în acest an, pe lista prezentată de primarul Nicolae se află bazinul de înot de la Baia Comunală, realizarea unui centru multifuncţional în corpurile de clădire A şi B ale Băii Comunale, reabilitarea Sălii Sporturilor, consolidarea Şcolii nr. 7 şi a imobilului din Cuza nr. 30, amenajarea centralei termice a Grădiniţei din Micro 20. Cât despre fondurile necesare acestor investiţii, unele din ele programate să fie finalizate încă de anul trecut, primarul spune că nu vor exista dificultăţi în asigurarea surselor de finanţare, iar în cazul apariţiei unor probleme se va apela la fondurile europene.
În ceea ce priveşte proiectele realizate cu ajutorul banilor europeni, pe listă se află modernizarea străzilor Unirii, Oţelarilor, Frunzei, Stadionului, reabilitarea Parcului Rizer şi a Grădinii Publice, dar şi amenajarea în zona Brateşului a unei parcări pentru TIR-uri.