Toamna ce abia a sosit a adus cu ea o serie de schimbări în sectorul de comercializare a produselor agricole, schimbări ce vor face ca activitatea „cartofarilor”, a comercianţilor de cartofi, să se îmbunătăţească semnificativ. În anii anteriori, indiferent de anotimp, cartofarii îşi desfăşurau activitatea sub cerul liber, fără a fi protejaţi sub nicio formă de intemperii, ceea ce este un dezavantaj enorm faţă de comercianţii din Piaţa Centrală. Aceştia din urmă, deşi pe perioada de iarnă sunt la datorie indiferent de câte grade cu minus sunt în atmosferă, sunt protejaţi de acoperişul pieţei şi implicit de chioşcurile care „îmbracă” lateralele pieţei. Nu de acelaşi „dos” pe timp de iarnă se bucură comercianţii de cartofi, care nu au nici măcar o copertină deasupra capului, astfel încât orice ploaie, burniţă, viscor, îi afectează direct. Pe perioada iernii şi marfa vândută în această zonă este afectată, calitate fiind una îndoielnică, în condiţiile în care cartofii stau în ger. Singurul avantaj al acestei situaţii este preţul plătit pe spaţiu, însă „ieftinirea” de pe sezonul cald nu acoperă pierderile de pe perioada îngheţului din timpul iernii şi chiar a unei primăveri întârziate.
Pentru a scuti comercianţii de astfel de neplăceri, noua conducere a pieţei a hotărât montarea de tonete în zona de comercializare a cartofilor, în acest mod activitatea se va desfăşura în condiţii mult mai bune, iar pierderile cauzate de îngheţul de pe timpul iernii vor fi minime.
Daniel Grosu, directorul SC Pieţe Zone Verzi SA, ne-a informat: „În viitorul apropiat vom amplasa în zona de comercializare a cartofilor o serie de tonete, în acest mod comercianţii nu vor mai fi nevoiţi să vândă direct de pe trotuar, comerţul urmând a se desfăşura în condiţii civilizate. Aceste tonete există, sunt în număr de zece, urmând a fi amplasate pe spaţiul utilizat în momentul de faţă de comercianţi”.