O parte dintre tecuceni folosesc cartea de identitate ca garanţie pentru obţinerea unor foloase. Această practică însă le poate aduce pe lângă beneficiile de moment şi pagube ce pot consta în sancţiuni contravenţionale care le pot dezechilibra bugetul destul de serios, mai ales în condiţiile în care cei care apelează la aceste practici sunt din categoria celor fără venituri sigure. Pentru a preveni astfel de acte ilegale, şeful Serviciului Public Local de Evidenţă a Persoanelor Tecuci, Viorel Anghelina, a precizat:
„În urma sesizărilor verbale, primite din teren, vă comunicăm că potrivit art.23 alin. 2 coroborat cu art. 39 lit. c) din legea nr.105/1996, cu modificările şi completările ulterioare, darea sau primirea cărţii de identitate drept garanţie pentru prestarea unor servicii, pentru încredinţarea unor bunuri şi valori, pentru plata datoriilor sau în alte scopuri, este interzisă şi se sancţionează cu amendă între 40 – 80 lei. Cartea de identitate poate fi reţinută doar de organele de poliţie sau de lucrătorii formaţiunilor de evidenţă a persoanelor.”