16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Inspectorii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Galaţi au descoperit şi retras permanent şi/sau temporar de la comercializare peste 730 de kg de produse alimentare, din care peste 13 kg de carne expirată, şi au aplicat amenzi în valoare totală de 105.700 lei, în urma verificărilor efectuate în această perioadă premergătoare sărbătorilor pascale. Potrivit directorului adjunct al adjunct al CJPC Galaţi, Carmen Tudor, în total au fost verificaţi 40 de agenţi  economici care comercializează produse alimentare şi „la toţi cei 40 operatori economici verificaţi s-au constatat abateri, motiv pentru care s-au aplicat amenzi contravenţionale şi avertismente. Au fost aplicate 32 amenzi contravenţionale în valoare de 105.700 lei şi 8 avertismente. S-au oprit temporar de la comercializare 635 kg produse alimentare în valoare totală de 6.237,5 lei şi definitiv 96,38 kg produse alimentare în valoare totală de 752,8 lei”.

Comisarii de la Protecţia Consumatorului au găsit la comercializare diverse sortimente de carne cu arsuri de congelare sau fără elemente de identificare şi caracterizare, precum şi 13,4 kg de carne expirată. Au fost verificaţi şi şase operatori economici care comercializau în vrac ouă, dar pentru care nu era afişată la locul de vânzare nicio informaţie pentru consumatori. În alte două magazine se vindea vopsea de ouă expirată de aproximativ şase luni, iar alţi patru operatori economici comercializau diverse sortimente de fursecuri cu data durabilităţii minimale depăşită. În alte patru magazine, comisarii au descoperit că se vindeau diverse sortimente de ciocolată expirate. Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au mai descoperit şi trei operatori economici care comercializau vin de masă cu data durabilităţii minimale depăşită iar alţi doi aveau la comercializare, în vrac, vin fără elemente de identificare şi caracterizare şi fără buletinul de analiză.

Totodată, au fost identificaţi şi doi vânzători care nu aveau afişate preţurile la produsele comercializate iar la un supermarket preţul de la raft, care era redus, nu coincidea cu preţul de la casa de marcat.

Potrivit CJPC, clienţii trebuie să fie atenţi la o serie de lucruri atunci când îşi fac aprovizionarea pentru Paşte: „Achiziţionarea cărnii de miel să se facă numai din locuri special amenajate, dotate şi autorizate, să se evite cumpărarea de carne din portbagajele maşinilor, chiar dacă preţul oferit este comparativ mai mic, şi asta pentru că vânzătorul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu vă poate elibera bon de casă cu care să justificaţi tranzacţia comercială şi riscaţi să achiziţionaţi un produs neconform sau chiar nesigur, care poate să vă afecteze sănătatea. Pentru vopseaua de ouă se va citi cu atenţie eticheta produsului şi în special data durabilităţii minimale. De asemenea, evitaţi achiziţionarea de vopsele nedestinate uzului alimentar, cum ar cele tipografice sau pentru textile. La achiziţionarea cozonacilor şi a celorlaltor produse specifice sărbătorilor pascale trebuie să citiţi cu atenţie data expirării, preţurile produselor pe care este bine să le verificaţi pe bonul de la casă”.


Articole înrudite