Preocupări pentru reabilitarea bazei sportive Portul Roşu au existat încă din anul 2006, când Consiliul Judeţului a votat, la iniţiativa lui Radu Cosca, consilier judeţean PC pe atunci, un proiect de hotărâre care prevedea asocierea între Consiliul Judeţean şi Universitatea „Dunărea de Jos”, în vederea reabilitării bazei sportive „Portul Roşu”, fondurile în sumă de 3 milioane de euro urmând să fie alocate de către Consiliul Judeţului. „A fost executat proiectul de către firma Consproiect, preşedinte la acea vreme la CJ era Eugen Durbacă, iniţiator al proiectului am fost eu, iar proiectul prevedea că CJ venea cu fondurile, iar Universitatea venea cu baza sportivă. Era practic vorba de reabilitarea bazei sportive însă totul a rămas la stadiul de autorizaţie de construcţie, deoarece s-a schimbat preşeintele de CJ. Am vrut atunci să facem şi asociere cu CL, dar dura mult timp. Eu am plătit din banii mei personali şi un arhitect, iar asocierea prevedea amenajarea unei piste de atletism, a unui teren de baschet pentru studenţi. Ce s-a mai întâmplat cu acel proiect nu ştiu”, ne-a declarat Radu Cosca.