16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Când va avea Galaţiul un transport modern şi civilizat?
Când va avea Galaţiul un transport modern şi civilizat?

Întrebarea se referă practic la punerea în practică a proiectului legat de sistemul de ticketing, aprobat de Consiliul Local şi care a primit undă verde şi finanţare de la BERD, despre care se vorbeşte încă din 2012, atunci când, pe vremea mandatului fostului primar Dumitru Nicolae, s-a aprobat în Consiliul Local studiul de fezabilitate, care a fost finalizat în 2013. Iniţiatorul acestui proiect, consilierul local independent Mihai Alin, ne-a declarat că speră ca anul acesta proiectul să fie finalizat, ţinând cont de faptul că au trecut 4 ani de când se discută despre el. „Sistemul de management al transportului public este iniţiat de 2 ani de zile, ideea îmi aparţine de acum 4 ani, când l-am văzut aplicat în Italia, şi presupune coordonarea tuturor mijloacelor de transport public, şi aici vorbesc şi de cele ale Transurb, şi de cele ale operatorilor privaţi. Procedurile de punere în practică a acestui proiect au fost mai complicate şi aştept ca proiectul să fie pus pe SEAP”, ne-a declarat consilierul local Mihai Alin. Acest lucru presupune un sistem de supraveghere, ceea ce nu va mai permite ca şoferii de maxi-taxi să nu dea bilet, să circule cu călători mai mulţi decât numărul locurilor din maşină, sau ca operatorii de transport privaţi să oprească unde vor ei.


Articole înrudite