Agenţia Regionala pentru Protecţia Mediului Galaţi derulează până la sfârşitul anului o campanie de conştientizare, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor şi pentru a soluţiona cu operativitate potenţialele probleme de mediu sesizate de cetăţeni primăriilor. Un prim pas în acest sens a fost organizarea a două întâlniri de lucru în zilele de 21 şi 23 iunie, la sediul ARPM Galaţi, la care au participat reprezentanţi de la 32 de comune precum şi ai Gărzii de Mediu, Prefecturii, Consiliului Judeţean, Primăriei Galaţi, Primăriei Tecuci şi ai operatorilor de salubritate din municipiul Galaţi. Întâlnirile au avut drept scop prezentarea principalelor atribuţii stabilite conform prevederilor legale pentru ARPM şi Garda de Mediu, prezentarea obligaţiilor ce revin autorităţilor publice locale în domeniul gestiunii deşeurilor, al protecţiei naturii şi al calităţii aerului, precum şi prezentarea sancţiunilor ce se pot aplica pentru încălcarea prevederilor legale în aceste domenii.
Reprezentanţii administraţiei publice locale au prezentat o parte a problemelor cu care se confrunta la nivel local în ceea ce priveşte organizarea serviciului de salubrizare, gestionarea gunoiului de grajd, organizarea colectării selective a deşeurilor de la populaţie dar şi conştientizarea cetăţenilor în respectarea unui mediu curat.
În colaborare cu reprezentanţii autorităţilor publice locale, specialiştii ARPM vor sprijini cetăţenii pentru rezolvarea problemelor de mediu prin participarea, la propunerea şi invitaţia primarilor, la şedinţele consiliilor locale, la audienţele primarilor precum şi la alte tipuri de întâlniri.