Consilierii locali au discutat aproape două ore, înainte de a începe efectiv şedinţa CL de joi, pe tema alocării unei sume de 5,2 milioane de lei către Calorgal, finanţare solicitată de directorul unităţii, Cristian Istrate. Acesta a venit în faţa consilierilor locali rugându-i să aloce 5,2 milioane de lei, bani pentru funcţionarea Calorgal, motivând că suma de 4 milioane de lei, pe care tot CL a alocat-o, în vară, cu aceeaşi destinaţie (capital social pentru funcţionarea Calorgal) au fost cheltuiţi cu… apa caldă furnizată, în vară, Galaţiului şi produsă cu ajutorul aburului industrial livrat de combinatul ArcelorMittal. Cristian Istrate a cerut insistent consilierilor să aloce suma de 5,2 milioane de lei, anunţând că salariaţii Calorgal sunt atât de nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile, încât sunt decişi ca luni, 30 noiembrie, să înceteze lucrul, ceea ce ar duce la sistarea furnizării agentului termic către populaţie.
“După cum se ştie, în vară Calorgal a primit un capital social de 4 milioane de lei cu care trebuia să-şi desfăşoare activitatea. Vara, când am dat apă caldă oraşului, folosindu-se abur de la Mittal, am plătit 3,3 milioane de lei pentru apă din acea sumă, bani alocaţi pe lângă ce a plătit CL, având promisiunea că acei bani de funcţionare îi vom primi. Pe vară am funcţionat, ca societate, cu bani încasaţi din debranşări, însă acum nu mai avem fonduri. Vin de la o şedinţă de sindicat unde am discutat că pe 29 ajungem la al doilea salariu neplătit oamenilor, iar ideea lor era ca luni să înceteze activitatea... Adică toate eforturile de asigurare a căldurii s-ar opri în faptul că muncitorii nu sunt plătiţi. Vă precizez că şi aşa nu plătim ore suplimentare, nu dăm bonuri şi nici sporuri, deşi vin sărbătorile, dar pentru noi sărbătorile înseamnă reparaţii ale avariilor. Solicităm să primim banii plătiţi pe pierderile înregistrate în vară, pe pierderile de pe apă caldă”, a spus Cristian Istrate.
La această somaţie, în aceeaşi şedinţă de CL s-a adăugat şi cea lansată de Mihai Popa, liderul sindicatului Electrocentrale, care le-a spus aleşilor locali că, dacă CET nu va primi de la Calorgal (recte, Primărie) bani, astfel încât măcar în ultima zi lucrătoare a lunii noiembrie să poată achita către Romgaz factura de 11 milioane de lei, Romgaz va reduce furnizarea de gaze, ceea ce va conduce la oprirea producţiei de agent termic.
Între cele două ameninţări directe la sănătatea celor circa 100.000 de gălăţeni care locuiesc în apartamentele încă racordate la sistemul de încălzire centralizată a oraşului, timp de aproape două ore, peste masa de şedinţe a CL au zburat acuzele politice.Un viceprimar acuză ilegalităţi la CalorgalCel mai vehement împotriva acordării sumei de 5,2 milioane de lei a fost viceprimarul PSD Florin Popa – lider al grupului de consilieri locali PSD – care a spus că nu acceptă ca din bani publici să să plătească pierderi enorme ale societăţii Calorgal, înfiinţată tocmai pentru că Apaterm a intrat în faliment. Florin Popa a făcut o serie de acuze, precum aceea că nici Calorgal şi nici directorii din Primărie nu au avertizat, în vară, că livrarea apei calde pentru Galaţi va însemna, în bani, pierderi de 90%, că societatea Calorgal are un buget care nu are votul CL, că este o unitate care funcţionează ca un operator regional de dezvoltare intercomunitară – ceea ce înseamnă că ar trebui să furnizeze căldură tuturor acţionarilor, însă în afară de Galaţi, ceilalţi doi acţionari sunt primăriile Tecuci şi Şendreni, care nici vorbă să aibă sistem centralizat de încălzire! -, dar şi că, în vară, CL a fost de acord cu preluarea la Calorgal a 200 de angajaţi ai fostului Apaterm, pentru ca acum să se ajungă la 500 de salariaţi, ale căror lefuri sunt de două ori şi jumătate mai mari – în bani – decât factura apei calde livrată Galaţiului timp de 75 de zile.
“Aflu că pentru acoperirea pierderilor Calorgal pe 75 zile de livrare a apei calde sunt necesari 5,2 milioane lei. O să spună cineva că nu a înţeles bine suma. Mă aşteptam de la domnul Istrate să spună că în vară, când am decis să dăm apa caldă populaţiei, s-au făcut câteva omisiuni – nici Calorgal, nici cei din Primărie care au semnat raportul de specialitate şi expunerea de motive a HCL nu au spus că pierderea la furnizarea apei calde în Galaţi este de 90%. Şi atunci, just întrebăm: cum putem accepta o pierdere de 90% a unei societăţi care ar trebui să funcţioneze după principii comerciale? Ca să nu mai vorbesc că este o societate care funcţionează fără buget de venituri şi cheltuiei aprobat în CL, ceea ce e total în afara legii! Şi să nu-mi spuneţi că Calorgal funcţionează în cadrul Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară - a fost o decizie pe care am luat-o acum 2 ani, dar doar pentru că Apaterm intrase în faliment. Era singura variantă, am acceptat atunci... dar acum să mi se spună că Calorgal e operator regional, deşi dă căldură doar în Galaţi - că Tecuciul şi Şendreniul nici nu au reţea! - aste e prea mult! În plus, mi s-a părut total deplasat ca la o producţie lunară a Calorgal cheltuileile salariale să fie de 2 ori şi jumătate mai mari decât producţia facturată. Este anormal să cumperi 13.000 gigacalorii şi să facturezi 1.500. Şi nu e corect ca pentru o societate nou înfiinţată să convenim cu toţii, în vară, să se angajeze 200 de persoane care să facă pe vară lucrări de reparaţii, iar acum să constatăm că salariile sunt plătite pentru 500. Cine a greşit? CL? Pe o producţie facturată de 1,5 miloane lei, pe 75 de zile de facturare, cheltuielile de salarii sunt în jur de 7 milioane de lei? Atunci noi am fost induşi în eroare cu cantităţile achiziţionate, căci au fost facturate doar 15% din totalul cantităţilor. Nu vreau să fim răspunzători penal pentru astfel de management”, a spus Florin Popa.Replica primarului: “Nu vreau să fiu satrapul care dă afară 500 de oameni!”Vădit nemulţumit că grupul de consilieri PSD nu a dorit să aloce cele 5 milioane de lei pentru Calorgal – sumă ce ar fi putut fi acordată, în cadrul unei HCL privind acoperirea de la bugetul local a pierderilor înregistrate de Calorgal, conform legislaţiei în vigoare – primarul Marius Stan a intervenit, aducând aminte social-democraţilor că problema termoficării oraşului provine din managementul deficitar al Apaterm, conducere asigurată ani de zile de director numit şi sprijinit de PSD.
“Da, sunt pierderi asumate din start. S-a ştiut că pe varianta apei produse cu abur va fi cu pierderi. Şi sistemul pornit acum, de agent termic produs cu gaz, va fi tot pe pierdere, nu există oraş în România care să fi reuşit să iasă pe plus... Dar atitudinea de lup moralist este indecentă. Când Apaterm avea 1.200 de angajaţi, cum mama mă-sii a funcţionat, oameni buni? Iar eu, Stan, acum vin să culeg ce au făcut alţii înainte şi să fiu satrapul care dă afară 500 de oameni pentru că şi-au văzut onest de treabă? Şi vin lupii moralişti şi ne pun la perete - uite cum a funcţionat o societate în pierdere! Dar Apaterm nu a funcţionat pe pierdere? Conştiinţa nu v-a spus nimic atunci, domnul viceprimar? Dacă ştiţi o variantă să rezolvăm problema termoficării, recurgem la ea, dar să redeschidem Cutia Pandorei e cam mult. Când nu se dădea căldură în oraş, presa m-a făcut de Nufărul, că nenorocitul de primar nu dă căldură. Acum, că s-a dat căldură, nu e meritul nenorocitului de primar, ci al nu ştiu cărui director de pe la CET. Suntem în lege, repet. Legea spune că ne putem asuma pierderi şi până la 100%, deci, dacă putem, dăm pe zero lei căldură la populaţie. Din păcate, nu putem asta, că avem nevoie de fonduri şi pentru alte proiecte. Dacă vreţi să fiţi populist, pot să fiu şi eu – nu las bătrânii şi copiii în frig şi facem sacrificii în cadrul legii. Cer decenţă în afirmaţii. Şi încă ceva: să înţeleagă şi cei din faţa mea - Calorgal nu este proprietatea soţiei mele, vreau să înţeleagă toţi tâmpiţii, este societate cu acţionariat trei unităţi administrative, trei primării. Tot pentru cei din faţă, nici firmele de maxi taxi nu sunt ale lui Stan! Opriţi-vă cu toţii să aruncaţi tâmpenii, că lumea începe să creadă şi o directoare de bancă chiar m-a întrebat dacă Calorgalul nu este al soţiei mele!”, a spus Marius Stan.
Una peste alta, problema asigurării căldurii pentru populaţia încă dependentă de reţeaua municipalităţii nu este una uşoară, dar e rezolvabilă şi ţine de voinţa politică. Din păcate, apropierea alegerilor încinge spiritele, pentru că unii sunt în stare de orice ca să rezolve problema căldurii (e adevărat, şi din calcule politice, nu doar din omenie şi spirit civic), pe când alţii sunt dispuşi să sacrifice o bună parte a populaţiei pentru a pune piedici adversarilor politici.
Aşteptăm să vedem dacă primarul reuşeşte să-i convingă pe aleşi să voteze, într-o şedinţă de îndată, alocarea banilor pentru plata gazului, iar Calorgal trebuie să se descurce cu forţe proprii, pentru plata salariilor urmând să se folosească banii din încasări.