Elevii gălăţeni vor primi burse duble şi chiar aproape triple, la iniţiativa primarului Ionuţ Pucheanu, se arată într-un comunicat al municipalităţii remis presei astăzi, miercuri, 20 ianuarie 2021.
„Copiii merită toată susţinerea. De aceea, vom dubla şi chiar aproape tripla bursele pentru elevi. Bursa lunară de merit pentru elevii cu medii între 8,50 şi 9,50 va fi de 100 lei, în condiţiile în care acum valoarea bursei este de 57 de lei, creşterea fiind de 75%. Mai mult, pentru încurajarea performanţei aproape se va tripla valoarea bursei cuvenite elevilor cu medii de peste 9,50. Ei vor primi o bursă de excelenţă de 150 de lei lunar, în condiţiile în care până acum primeau tot 57 de lei, rezultând o creştere de 163%. Se dublează şi bursa socială şi bursa de studiu de la 50 de lei la 100 de lei, creşterea fiind de 100%. Bursa de performanţă acordată elevilor olimpici va creşte cu 16% de la 215 lei la 250 de lei lunar“, spune Ionuţ Pucheanu.
Propunerea primarului va fi supusă votului la următoarea şedinţă a Consiliului Local, se mai precizează în comunicatul citat.