16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Brazii de Crăciun, o altă viaţă
Brazii de Crăciun, o altă viaţă

La Galaţi, anual zeci de tone de brăduţi de Crăciun ajung lângă containele de gunoi. Lucrătorii serviciului de salubritate îi selecţionează, nu sunt amestecaţi cu resturile menajere şi ajung separat la staţia de sortare şi prelucrare bio realizată în urma unui program ISPA. După sortare şi curăţarea de beteală sau globuri, primul pas brăduţii îl fac la maşina de tocat. Până acum la Staţia de Sortare şi Compostare a societăţii locale locale Ecosal au ajuns aproximativ 5 tone, dar acţiunea este la început deoarece majoritatea populaţiei aruncă bradul de Crăciun după Bobotează sau Sf. Ion.
„În staţia noastră brazii se toacă, se aşează în brazde, se udă săptămânal, se întorc şi după aproximativ 3 luni de zile sunt cernuţi şi rezultă compostul. Avem deja vreo 3 ani de zile în care populaţia vine şi cumpără în cantităţi din ce în ce mai mari acest îngrăşământ natural care este folosit şi la întreţinerea spaţiilor verzi din oraş“, a preczat Cerasela Ţocu, inginer, staţie de sortare. Se estimează că 30 de tone de brazi vor ajunge la staţia de sortare de la Galaţi şi vor fi transformaţi în compost care întreţine spaţiile verzi sau este vândut, cu 179 lei tona fără TVA, la agricultorii care îl cer din ce în ce mai des în ultima vreme.


Articole înrudite