15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Din cele 6.500 de solicitări depuse anul acesta de pensionarii gălăţeni în vederea obţinerii unui bilet de tratament balnear, doar 127 au fost onorate, şi acest lucru ca urmare a primirii de către Casa Judeţeană de Pensii Galaţi a unui număr de 127 de bilete de tratament, cu plecare pe data de 17 aprilie. Reamintim că pensionarii gălăţeni şi-au arătat recent nemulţumirea faţă de faptul că faţă de anii precedenţi biletele de tratament nu au venit la timp, nemulţumirea lor fiind exprimată prin vocea liderului Alianţei pentru Conciliere a Pensionarilor, Vasile Panţuş. Potrivit informaţiilor furnizate de către purtătorul de cuvânt al CJP Galaţi, Nicolae Zburlea, în data de 15 aprilie au fost recepţionate 127 de bilete de tratament care au fost distribuite imediat, seriile de plecare fiind 17, 18, 19 şi 20 aprilie. Cele mai multe bilete de tratament, 117, au fost repartizate pentru tratarea afecţiunilor reumatismale, din care 89 în staţiunea Lacu Sărat, 10 bilete au fost repartizate pentru tratarea bolilor cardiovasculare, din care 8 în staţiunea Covasna, iar 3 bilete au fost repartizate pentru tratarea afecţiunilor digestive, în staţiunea Olăneşti.

Articole înrudite