Proiectul de hotărâre privitor la rectificarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli pe anul 2011 al Galaţiului prevede alocarea sumei de 5 miliarde de lei vechi către Societatea de Gospodărire Urbană. După cum ne-a precizat directorul tehnic al societăţii, Nicolae Zburlea, fondurile solicitate reprezintă contravaloarea unor lucrări efectuate în cursul ultimelor două luni ale acestui an, noiembrie şi decembrie. „Societatea nu a mai dispus în ultimele două luni de fondurile necesare efectuării lucrărilor de plantare a diferitelor specii de puieţi, precum şi pentru întreţinerea spaţiilor verzi din oraş sau tăierea copacilor pentru care există aprobare din partea Primăriei”, ne-a declarat directorul Nicolae Zburlea. Proiectul de hotărâre de Consiliu Local care ar urma să fie supus aprobării în cadrul următoarei şedinţe prevede ca în urma rectificăriii să fie alocate fonduri şi către alte două societăţi aflate în subordinea Primăriei, şi anume Transurb şi Apaterm, lucru cu care consilierii locali PDL, prin vocea consilierului Mihai Alin, susţin că nu sunt de acord.