Bugetul alocat judeţului Galaţi pentru derularea programului naţional de depistare a cancerului de col uterin a fost suplimentat cu 33.000 de lei, a anunţat, marţi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, Liliana Iordăchescu.
Potrivit acesteia, bugetul destinat programului a ajuns de la 352.000 lei la 385.000 lei. Motivul suplimentării bugetului constă în faptul că începând cu trimestrul al treilea al acestui an, programul naţional de depistare a cancerului de col uterin se va derula şi prin Spitalul CFR din municipiul Galaţi.
Până în prezent, programul a fost derulat doar prin intermediul a două unităţi spitaliceşti, Maternitatea Buna Vestire Galaţi şi Spitalul orăşenesc Târgu Bujor.
"La cele două spitale, de la începutul acestui an şi până la finele lunii iulie, s-au efectuat, în cadrul programului naţional, 2.948 de teste de depistare a cancerului de col uterin", a declarat Liliana Iordăchescu.
Programul gratuit de depistare a cancerului de col uterin derulat de Ministerul Sănătăţii se adresează tuturor femeilor cu vârste cuprinse între 25 şi 64 ani.