În timp ce două sindicate, şi anume Sindicatul Solidaritatea al Metalurgiştilor şi Sindicatul Forum, cheamă joi siderurgiştii la un protest care va avea loc după program, la ora 14:30, la poarta principală, nemulţumirea fiind legată de propunerea de creştere salarială oferită de conducere în timpul negocierilor, reprezentanţii sindicatelor care negociază CCM-ul, şi anume cei de la Siderurgistul, şi-au redus solicitarea de creştere salarială de la 15% la 12% fără vreun efect, deoarece conducerea unităţii şi-a menţinut şi ea propunerea făcută anterior. Sindicaliştii de la Siderurgistul susţin că îşi vor consulta pe 23 ianuarie oamenii pentru a decide dacă decid declanşarea conflictului de interese sau acceptă oferta conducerii, fără să anunţe însă cum se va face această consultare şi unde va avea loc. Potrivit surselor noastre, cel care este partizanul declanşării conflictului ar fi vicepreşedintele Sindicatului Siderurgistul, în timp ce alţi lideri ar accepta oferta conducerii.