Când iubirile mor... Olga Tudorache, Marea Doamnă a Teatrului Românesc a plecat în cer. Olga semăna mult cu Sarah Bernhardt şi Maria Ventura. Un cocktail dinamită. Şi cum să uit minunata întâlnire avută cu ea după un spectacol - "Amintirile Sarei Bernhardt" în care juca cu inegalabilul partener ce o aşteaptă începând de azi, în cerul înstelat de deasupra noastră - Ştefan Iordache. Am intrat sfios în cabină şi ea tăcea. Preţ de secunde au curs între noi râuri de linişte. Sfioasă, m-am apropiat să o ating, s-a întors încet şi m-a întrebat, "Ce-i cu tine aici?" ... "O, scuze!", i-am răspuns, "... am vrut să mă conving că sunteţi vie", a zâmbit şi în zâmbetul acela am simţit toată cascada de fericire pe care o poţi trăi în lumină. "Draga mea, nu pot decât să tac acum, te rog mai târziu, poate vom vorbi mai mult " şi am înţeles că desprinderea de personaj pentru ea, e de durată. Am plecat tristă şi fericită, mă aştepta un tren, într-o gară. Şi azi îmi e greu să spun de ce am alergat spre tren în loc să aştept să-i treacă tăcerea. De fapt acum înţeleg că, de frică, frica să nu sperii iluzia că am atins un munte de talent convertit în om sincer, direct, calm, tăcut. Drum lin şi aplauze în cer, cei ramaşi pe pământ nu vor conteni să vă iubească.
