16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Avalanşă de nereguli la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi
Avalanşă de nereguli la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi

În urma unor verificări efectuate de inspectorii financiari la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi au ieşit la iveală numeroase nereguli, pornind de la plata unor sporuri sau altor drepturi salariale către angajaţii instituţiei şi până la cheltuielile şi achiziţiile efectuate. De pildă, Camera de Conturi Galaţi a constatat că DGASPC Galaţi nu a recuperat 55.000 de lei, reprezentând diferenţa dintre valoarea cheltuielilor pentru hrană, echipament, cazarmament, jucării, materiale igienico-sanitare, rechizite şcolare, materiale cultural-sportive şi transport pentru 18 copii aflaţi în dificultate provenind din alte judeţe şi valoarea subvenţiei de la bugetul de stat la nivelul standardului de cost pentru serviciile sociale. Cea mai gravă abatere a fost constatată în perioada 2010-2012, când DGASPC Galaţi a plătit nelegal sporul pentru condiţii periculoase în cuantum de 15% din salariul de bază. Mai exact, inspectorii financiari susţin că nu a fost respectat cuantumul de 10% al sporului pentru condiţii periculoase prevăzut în regulamentul aprobat preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi. Mai mult decât atât, sporul cu pricina a fost inclus nelegal ca sumă compensatorie în salariul de bază, în condiţiile în care acest spor nu face parte din salariul de bază, nefiind un spor cu caracter permanent.

Plăţi nelegale de peste două milioane de lei

Când au tras linie, inspectorii financiari s-au îngrozit. Valoarea estimativă a prejudiciului cauzat DGASPC Galaţi este de peste două milioane de lei, din care 1,6 milioane de lei reprezintă sporul pentru condiţii vătămătoare de 15% plătit nelegal, iar 451.247 de lei constituie contribuţii sociale aferente acestuia, iar Camera de Conturi a cerut ca banii să fie recuperaţi de la angajaţi. O altă gafă de proporţii s-a constatat în 2012, când s-au încheiat 11 contracte individuale de muncă pe perioadă determinată de 3 ani, pentru ca la aceeaşi dată Camera de Conturi Galaţi să descopere că s-a dispus încetarea raporturilor de muncă urmare a pensionării persoanelor respective, fără să se organizeze concurs pentru ocuparea posturilor vacante şi fără aprobarea, din nou, a preşedintelui CJ Galaţi. În plus, nu au fost respectate condiţiile legale de ocupare a 29 de funcţii publice temporar vacante, în condiţiile în care DGASPC Galaţi a transformat posturile de natură contractuală în funcţii publice de execuţie, nefiind obţinut avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Şi pentru ca tacâmul să fie complet, nu au fost acupate prin concurs 26 de posturi de psiholog înfiinţate la nivelul Centrului de Consiliere, Evaluarea Psihologică şi Dezvoltare Abilităţi Parentale şi al Centrului de Consiliere Psihologică pentru Beneficiarii din Sistemul Rezidenţial, iar în alte 10 cazuri nu a fost respectat nivelul salariului maxim pentru funcţia de psiholog. Valoarea estimativă a prejudiciului se ridică la aproape 300.000 de lei. Raportul de control al Camerei de Conturi a fost contestat de DGASPC Galaţi la Tribunalul Galaţi, care urmează să stabilească dacă toate sau doar o parte dintre măsurile dispuse de inspectorii financiari vor fi puse în aplicare.


Articole înrudite