17 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare Galaţi funcţionează atât cu personal al Ministerului Sănătăţii, prin cadrele Spitalului de Urgenţă de la Unitatea de Primiri Urgenţă, cât şi cu personal al Ministerului de Interne, prin Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi. Sunt două ministere unde, după câte se ştie, mai ales acum banii nu se prea găsesc. În această situiaţie de criză financiară, una dintre autospecialele SMURD Galaţi, echipajul 12 SMURD, are nebvoie de reparaţii serioase atât la sistemul de direcţie, cât şi în alte părţi, deoarece fiind şi printre cele mai vechi şi fiind folosită la multe cazuri, autospeciala are nevoie de o reparaţie serioasă, urmând să fie iar expertizată pentru ITP. „Ar fi necesare piese în valoare de aproape 200 de milioane de lei vechi. Nu ştim de unde îi vom obţine. Am făcut solicitări peste tot, dar bani ar fi şi la Asociaţia SMURD Galaţi, numai că nu obţinem deloc răspunsuri de acolo”, a precizat dr. Angel Trifan, medic coordonator UPU-SMURD, în timp ce încerca să facă „n” memorii pentru a se găsi o soluţie. Asociaţia SMURD Galaţi a strâns bani serioşi în urma redicţionării a 2% din venitul global, dar a rămas în ultima vreme surdă la solicitările venite din partea serviciului de urgenţă care are în grijă chiar gălăţenii care au dat banii. Poate în al 12-lea ceas se va auzi de această problemă, iar Asociaţia care a fost confundată de multe ori cu Fundaţia SMURD Galaţi va dezlega băierile pungii pline cu bani de la gălăţeni. Altfel, o autospecială extrem de necesară va rămâne pe dreapta, şi asta în situaţia în care parcul salvatorilor nu e deloc plin, iar urgenţele curg non-stop.

Articole înrudite