Curtea de Apel Galaţi a menţinut arestarea preventivă în cazul a patru gălăţeni condamnaţi iniţial de Judecătoria Lieşti pentru tâlhărie în formă calificată şi tăinuire. Anchetatorii au descoperit că aceştia sunt autorii unui jaf comis în localitatea gălăţeană Hanu Conachi, la iniţiativa lui Văduva Vadar, care fusese eliberat din Penitenciarul Galaţi la începutul anului 2014. Acesta a fost coleg de cameră cu Moca Ionel, iar după ispăşirea pedepsei a luat legătura cu Ion Barbu, cumnatul acestuia, pentru a-şi plăti o datorie. Cei doi au hotărât atunci să sustragă bani şi bijuterii din locuinţa unei persoane care locuia în Hanu Conachi, despre care se ştia că a fost plecată în străinătate şi este înstărită. În „afacere” au fost incluşi ulterior şi Balozache Florin şi Dumitrache Ciprian. După ce şi-au acoperit feţele cu fulare şi eşarfe, ei au pătruns în locuinţa victimei, unde au descoperit că se află şi doi minori. Fără să stea prea mult pe gânduri, le-au imobilizat mâinile şi picioarele, iar proprietarul a fost legat şi la gură pentru a nu ţipa.
Au spart seiful cu un ciocan
Tâlharii au descoperit în casă bunuri în valoare de 30.000 de euro, fiind vorba de bijuterii, a căror valoare a fost estimată la 25.000 de euro, suma de 10.000 de lei, un seif, dar şi acte de identitate şi actele de proprietate ale imobilului. La scurt timp după plecarea agresorilor, una dintre victime a reuşit să se dezlege şi a anunţat Poliţia. Tâlharii au spart seiful cu un ciocan, iar bijuteriile le-au vândut la Bucureşti pentru 10.000 de lei, pe care i-au împărţit între ei. Anchetatorii au aflat ulterior semnalmentele agresorilor, iar instanţa a dispus arestarea lor preventivă. Cea mai mare pedeapsă o va avea de executat Văduva Vadar, condamnat la opt ani de închisoare, în timp ce Florin Balozache va executa şapte ani după gratii. Ciprian Dumitrachi şi Ion Barbu au primit câte cinci ani de închisoare. Judecătoria Lieşti i-a obligat în solidar pe cei patru bărbaţi să restituie victimei suma de 135.000 de lei cu titlu de daune materiale.