La o întâlnire de miercuri cu o parte dintre directorii şcolilor gălăţene - din cauza condiţiilor meteo defavorabile, mulţi nu au putut ajunge - Doru Resmeriţă, inspectorul general şcolar, a adus în discuţie violenţa în şcoli, care impune o creştere a vigilenţei directorilor privind acest fenomen. Resmeriţă a precizat: „Am discutat cu directorii pe tema violenţei în şcoli. Am avut câteva cazuri, de la violenţe verbale, îmbrânceli, până la violenţe fizice şi chiar furturi, care ne arată că trebuie să gestionăm mult mai bine situaţia din şcoli, pentru ca violenţa să nu escaladeze”.