„ Arde-o, Nae, la tigaie”

Mai întâi de toate, vreau să lămuresc, pentru persoanele care şi-au făcut studiile în străinătate, faptul că expresia din titlu este o expresie populară care nu are nicio legătură cu purtătorii acestui nume.
De la o vreme, sătul să muncesc pentru cei care se confundă cu statul român când se văd cocoţaţi în funcţii aflate dincolo de maxima incompetenţei proprii, am hotărât să cer explicaţii privind modul de calcul al drepturilor mele salariale comparativ cu umila mea activitate de amploiat al vămii române.
Am trimis un memoriu către vicepreşedintele ANAF care conduce instituţia, solicitând să analizeze activitatea mea şi a echipei din care fac parte şi să corecteze disproporţia dintre ceea ce am făcut şi bănuţul primit ca stimulent. Conform tradiţiei managerului de succes, domnia sa a repartizat lucrarea către conducerea regionalei vamale Galaţi, care era tocmai cea de făcuse căcuţă sub pat şi o acoperea cu grijă ca să nu umple de iz politichia locală. În consecinţă, managerul, un om care după evenimentele din '89 a renăscut din cenuşa de vechi activist pe care UTC l-a pripăşit la vamă, că era prea bătrân la trup şi partidul nu l-a vrut, a absolvit Facultatea de educaţie fizică şi sport şi, se spune, şi-ar fi completat studiile la o facultate din acel Oxford al orientului foarte apropiat, adică Republica Moldova, denumit local Cahul, a „mătrăşit” hârtia noastră şi s-a culcat pe ea... dormindu-şi somnul care ar fi trebuit să ducă la desfiinţarea regionalei vamale Galaţi pentru înfiinţarea căreia am pus şi eu un strop din viaţa mea.
Văzând că nu mă-ntreabă măcar cineva de mi-s negri ochii din lipsa banilor şi că manageriatul instituiei, prea ocupat să se autoadmire, nu dă semne că ar avea vreo durere la bască cu privire la dreptatea sau nedreptatea modului în care s-au repartizat stimulentele - sau poate... dar să nu facem speculaţii - am sesizat instanţele gălăţene. La primul termen de judecată s-a pus în discuţie excepţia cu privire la competenţa instanţei şi s-a declinat în favoarea secţiei contencios a aceluiaşi Tribunal. Având în vedere faptul că trebuia dat un nou termen, am aşteptat citaţia la sediul Direcţiei regionale vamale, unde-mi alesesem domiciliul, pentru celeritate. Am aşteptat eu ce-am aşteptat şi, după ce mi-a trecut concediul, m-am uitat pe portalul instanţelor de judecată. Şi ce credeţi că-mi văzură ochii? Procesul meu se judecase înainte ca eu să primesc citaţie şi fără a se aştepta măcar să depunem probele noastre în totalitate, fără taxă de timbru şi - suprinzător... sau, poate, nu - fără ca pârâta să depună actele solicitate de noi. Nici măcar memoriul nostru către vicele ANAF, cu semnăturile oamenilor celebri pe la care a trecut, nu s-a depus, pe motiv că, în mod caragialesc, don’ director l-a perd’t.
Haida ha şi haida ha, să facem justiţie cu celeritate.
Acu’ am înţeles ce-nseamnă, la Tribunalul Galaţi, celeritate. Se spune că celeritate înseamnă „repede şi fără bagabonţeală” dar se pare că magistraţii noştri inamovibili o aplică cu... Aştept, în continuare, să nu mi se comunice sentinţa ca să nu mai pot face recurs sau să se judece şi recursul la fel de repede şi în defavoarea noastră, pentru ca să  ajung la o instanţă internaţională, unde sper că nu va mai putea nimeni să „influenţeze” judecătorii.
Vă rog să observaţi că eu nu am folosit sintagme ca „justiţie coruptă”, „instanţe corupte”... pentru că eu cred că există numai oameni cinstiţi sau necinstiţi şi instituţii care sunt servite de aceştia. Graba de a judeca a completului care s-a pronunţat în dosarul meu nu mă duce la concluzia că acesta ar fi cumva corupt, ci numai preocupat de celeritatea procesului de justiţie care a ajuns până la a prevala asupra dreptăţii şi elementarelor reguli de procedură. Dar ce mai contează procedura, dacă judecător + celeritate = love? Rog, desigur retoric, pentru că nu m-aştept să se-ntâmple ceva, Consiliul acela care se dă Superior al Magistraturii, să verifice dacă nu cumva judecătorii din dosarul meu au fost colegi de facultate cu managerul (care acum nu mai este) regionalei vamale, pentru că ar putea să fie un caz de abţinere a acestora la a mai face măgării sub prelata inamovabilităţii şi la lumina lanternei.
Copiii, copiii, vi se vede ruşinea şi ne crapă nouă obrazul!

Þin să mă semnez în clar, ca să nu existe dubii:
Ioan Tanasă, absolvent al Facultăţii de Drept Bucureşti, într-o vreme când judecătorii nu erau inamovibili dar ştiau măcar procedură