16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Potrivit informaţiilor furnizate de către purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Nicoleta Manole, până la ora actuală la nivelul municipiului Galaţi au fost recenzate 39.221 de locuinţe şi 96.978 de persoane. „Unii recenzori au renunţat la această calitate încă din prima zi de recensământ. La Comisia muncipală s-au înregistrat în medie 10 cereri de renunţare în fiecare zi. Aceştia au invocat motive de sănătate, condiţiile meteo nefavorabile, numărul mare de locuinţe atribuit spre recenzare, complexitatea formularelor. Cei mai mulţi renunţători provin însă din rândul şomerilor indemnizaţi, al persoanelor aflate în concediu de creştere a copilului şi al persoanelor pensionate anticipat. Potrivit unor precizări venite de la comisia centrală, aceste categorii de persoane nu pot face parte din personalul de recensământ”, a declarat Nicoleta Manole. Potrivit aceleiaşi surse, renunţătorii au fost înlocuiţi imediat cu recenzorii aflaţi pe lista de rezervă.


Articole înrudite