24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
La nivelul judeţului Galaţi vor beneficia de programul naţional de protecţie socială „Bani de liceu" un număr de 3.378 de elevi, conform informaţiilor primite de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi. Elevii vor primi 180 de lei lunar, sumă care nu a mai fost modificată de patru ani de zile. Pentru a fi eligibili, aceştia trebuie să facă parte dintr-o familie unde venitul brut lunar pe membru de familie, realizat în lunile iunie, iulie şi august, a fost de maximum 200 lei. De acest ajutor social mai beneficiază şi elevii care se află în întreţinerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarului, este sub medie, precum şi elevii care beneficiază de o măsura de protecţie ori aflaţi sub tutelă, în cazul respectării condiţiei de venit. La nivel naţional, 118.420 de elevi au fost admişi în Programul „Bani de liceu", toate cererile fiind aprobate de comisiile speciale. Cele mai multe solicitări au venit din judeţul Suceava, unde 10.439 de elevi au fost cuprinşi în program.

Sprijin pentru susţinerea Bacalaureatului

Programul naţional de protecţie socială „Bani de liceu” este destinat şi elevilor care urmează cursuri de zi sau o şcoală de arte şi meserii, sprijinul financiar lunar de 180 de lei fiind alocat de la bugetul de stat. Protecţia socială pentru elevi se acordă pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv pe timpul pregătirii şi susţinerii examenului de Bacalaureat sau de diplomă, dar şi pe perioada practicii în producţie. De menţionat este că beneficiarii programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu” nu pot beneficia în acelaşi timp şi de bursă socială. Inspectorul şcolar general Laura Marin ne-a declarat că sprijinul financiar se acordă pe bază de cerere, formulată de elev cu autorizarea reprezentantului legal, înregistrată în perioada 15 septembrie – 1 octombrie, la unitatea de învăţământ la care elevul este înscris. Plata sprijinului financiar se va face prin unităţile şcolare din Galaţi direct către elevii beneficiari ai programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu”.

Articole înrudite