24 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
În urma voturilor din cadrul şedinţei Consiliului Judeţului care a avut loc miercuri, au fost alocaţi nu mai puţin de 91.000 de lei din fondul de rezervă bugetară, pentru două comune care au nevoie de cele necesare pentru a dispune de căldură în iarna aceasta. Suma cea mai mare a primit-o comuna Măstăcani, care are nevoie de bani pentru achiziţionarea urgentă a unei centrale termice pe lemne pentru încălzirea Şcolii Gimnaziale Nr.2 Chiraftei, construită şi dată în folosinţă anul acesta. În cererea adresată Consiliului Judeţului, reprezentanţii comunei solicită suma de aproximativ 80.000 de lei, justificată printr-un tabel cu cele necesare şi preţul aferent fiecărui articol. Toţi cei 32 de consilieri prezenţi la şedinţa de miercuri au aprobat alocarea sumei cerute.
De asemenea, şi comuna Cavadineşti a primit bani, dar jumătate din suma cerută în adresa înaintată Consiliului Judeţului. Reprezentanţii comunei şi ai Centrului medical de permanenţă Cavadineşti, beneficiarul acestor bani, au solicitat 20.000 de lei pentru racordarea la reţeaua de apă şi procurarea lemnelor pentru foc necesare sezonului rece. Aceasta a primit 10.000 de lei pentru lemnele de foc, iar reţeaua de apă mai poate aştepta.

Articole înrudite