Dacă sunteţi părinte şi nu vă lăsaţi copilul în excursii cu şcoala, de frică să nu se rătăcească sau să se piardă cel mic, de acum înainte, uitaţi de frică! La fel, dacă vreţi să faceţi un studiu comparativ privind cele mai bune şcoli din oraş, renunţaţi la creion şi hârtie şi la căutatul haotic pe internet! Astfel de probleme au rezolvări IT, concepute de liceenii Galaţiului. Cei mai buni din aceştia au participat, marţi, la Galaţi la cea de-a doua ediţie anuală a Concursului INFO SMART. Concursul este derulat în cadrul Programului de studiu Informatică Economică, din cadrul Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA) a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi. Competiţia a fost dedicată liceenilor de la profilul Matematică-Informatică (clasele IX-XII), cu aptitudini pentru dezvoltarea aplicaţiilor informatice, şi îşi propune să dezvolte spiritul competitiv şi promovarea elevilor cu abilităţi în diferite domenii ale IT.
În total, au concurat 19 echipe formate din elevi ai cinci colegii din Galaţi şi Râmnicu Sărat (Colegiul Naţional „Costache Negri”, Colegiul Naţional „Al.I. Cuza”, Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu”, Liceul Teoretic „Dunărea” din Galaţi, precum şi de la Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare” din Râmnicu Sărat).
Atât tema aplicaţiei, cât şi instrumentele software utilizate pentru realizarea acesteia au fost la alegerea elevilor, aplicaţia putând fi dezvoltată folosind orice limbaj/mediu de programare.
Printre competitori s-a aflat şi Alin Dicu, de la Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu”, tânărul lucrând împreună cu colegul său Raul Zaharia la un catalon online special dedicat părinţilor şi elevilor care doresc să afle dintr-un singur loc un top al celor mai bune şcoli. Astfel se renunţă la căutarea clasică de pe internet în care „cauţi haotic, după adresa sau numele fiecărui liceu, apoi stochezi informaţiile în altă parte şi le compari tu... Aplicaţia noastră, catalogul online îţi oferă de la datele de contact ale şcolilor până la disciplinele studiate, profesorii, notele obţinute şi aşa mai departe”.
Un alt competitor a fost Mihai Darie, de la liceul Teoretic „Dunărea”, care împreună cu colegul său Iulian Alexandru au conceput aplicaţia software „Safe Traveling”. „Practic, organizatorul excursiei se loghează cu excursioniştii, setează o rază iar dacă unul din turişti depăşeşte acea rază, acea distanţă, organizatorul este notificat. Astfel se pot evita situaţii neplăcute în care turiştii se pierd în locurile aglomerate, dar şi elevii, că de multe ori se poate întâmpla ca unul sau mai mulţi copii să se piardă de grup”, spune Mihai Darie. Liceanul nu este la primul proiect IT, anul trecut câştigând cel mai mare premiu al primei ediţii a concursului Info Smart cu o altă aplicaţie interesantă - este vorba despre o aplicaţie prin care un consumator poate deveni cel mai isteţ cumpărător din zonă: „Este de ajuns să introduci produsul căutat şi să setezi raza pe care cauţi produsul respectiv, iar aplicaţia îţi prezintă, în ordinea crescătoare a preţurilor, produsul şi magazinul care îl comercializează”.
Premii de la firme locale
Proiectele elevilor au fost evaluate şi premiate de firmele private locale care, astfel, pot deveni primele utilizatoare ale unor aplicaţii menite să ne îmbunătăţească viaţa.
“Scopul acestui concurs este acela de a promova creativitatea elevilor de la liceele din Galaţi, sunt de părere că elevii au un potenţial extraordinar şi mai ales în domeniul IT, întotdeauna trebuie scos acest potenţial în faţa angajatorilor. De aceea nu întâmplător avem în juriu reprezentanţi ai firmelor locale. Firmele pun la dispoziţie premii în valoare totală de 7.700 de lei care se vor da elevilor. Toţi elevii primesc premiu, pentru că deja ei au parcurs o etapă, o fază pe şcoală, în urma căreia s-au calificat. Evident, cele mai bune proiecte primesc şi cele mai consistente premii. Firmele private sunt interesate să vadă proiecte IT, prin aceste instrumente au posibilitatea să evalueze potenţialul elevului. Dacă ideea elevului este foarte bună, poate fi valorificată, astfel încât să existe câştig material şi pentru elevi, şi pentru firmă”, a spus conf. dr. Adrian Lupaşc, de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, organizatorul şi preşedintele comisiei de jurizare a concursului.