15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
ANI nu renunţă la ideea demiterii directorului Teatrului Muzical pentru incompatibilitate
ANI nu renunţă la ideea demiterii directorului Teatrului Muzical pentru incompatibilitate

La aproape cinci luni de când Curtea de Apel Galaţi a anulat raportul inspectorilor de integritate, ce stabilea că directorul Teatrului Muzical din Galaţi, Teodor Niţă, ar fi fost în stare de incompatibilitate, Agenţia Naţională de Integritate a atacat decizia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Agenţia Naţională de Integritate susţine că directorul Teatrului Muzical ”Nae Leonard” din Galaţi, ar fi fost în stare de incompatibilitate, în condiţiile în care în perioada 31 ianuarie 2012 - 17 octombrie 2012, a exercitat, simultan, funcţia de manager interimar al teatrului şi pe cea de decan al Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii ”Dunărea de Jos” Galaţi. Teodor Niţă ne-a declarat în schimb că „din punctul meu de vedere nu există incompatibilitate. Funcţia de decan este funcţie didactică, nu publică, iar funcţia de director interimar nu este funcţie de conducere. Când am fost numit manager, îmi dădusem demisia din funcţia de decan”.

Riscă să nu mai poate ocupa o funcţie publică pentru trei ani

Conform inspectorilor de integritate, „Teodor Niţă a încălcat dispoziţiile art. 3 din O.U.G nr. 189/2008, potrivit cărora managementul instituţiilor publice de cultură poate fi încredinţat unei persoane fizice care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: nu deţine o funcţie de conducere la o altă instituţie din România, coroborate cu dispoziţiile art. 207, alin. (2) din legea nr. 1/2011, potrivit cărora „funcţiile de conducere sunt următoarele: decan la nivelul facultăţii”. Teodor Niţă trebuie să câştige acum şi în faţa instanţei supreme, în caz contrar îşi va pierde funcţia. „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind […] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective”, prevăd dispoziţiile legale. Mai mult decât, pentru o perioadă de trei ani Niţă nu ar mai putea ocupa o funcţie publică, o hotărâre definitivă în acest caz urmând să fie luată cel mai probabil până la sfârşitul lui 2014.


Articole înrudite