Curtea de Apel Iaşi a hotărât pe 28 mai să o pună sub control judiciar pe Arthemis Cecilia Vrânceanu, trimisă în judecată în procesul de corupţie al fostului parlamentar Mihail Boldea, după ce aceeaşi măsură fusese luată şi faţă de avocata Bolboceanu Mihaela Cristina, în prezent suspendată din Baroul Galaţi, fostul deputat Mihail Boldea, fostul subprefect Aurica Luchiniuc, Elena Petrea, Carmen Mirică şi Lazăr Ştefan. Toţi sunt obligaţi în această perioadă să să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi, să informeze instanţa cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la Poliţie, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori sunt chemaţi, să nu părăsească ţara decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme şi să nu se apropie şi să nu comunice în mod direct sau indirect cu inculpaţii şi martorii din dosar. Mihail Boldea este acuzat, alături de celelalte şapte persoane trimise în judecată în acest dosar, de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
Conform procurorilor DIICOT, membrii grupării identificau terenuri şi imobile, situate în zone centrale ale Galaţiului, aflate în proprietatea Consiliului Local Galaţi sau a unor persoane fizice, o parte dintre acestea fiind indisponibilizate în vederea confiscării speciale în diverse procese penale, pe care le treceau în proprietatea altor membri ai grupului. Fostul deputat Mihail Boldea a fost inculpat şi în dosarul „Aviasan”, fiind acuzat de procurorii anticorupţie că, în luna martie 2007, a întocmit în fals un antecontract de vânzare-cumpărare datat august 2004, prin care se atesta că SC Aviaţia Utilitară Tuzla (societate care fusese radiată încă din anul 2005), reprezentată de o anumita persoană care nu avea cunoştinţă de tranzacţie şi care nu avea nicio calitate în societatea menţionată, se obliga să vândă către SC Fitocom Serv Galaţi, la un preţ de 300.000.000 lei vechi, terenul în suprafaţă de 39, 61 ha, din comuna Vânători, teren cu destinaţie specială. Actul fals a fost întocmit în condiţiile în care Mihail Boldea s-a folosit de actele de identitate ale acelei persoane. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat în prezent la 21.786.710 euro, echivalentul a 76.608.608 lei, reprezentând valoarea terenului înstrăinat în mod fraudulos.