16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Agentul de penitenciar acuzat de trafic de influenţă, sub control judiciar
Agentul de penitenciar acuzat de trafic de influenţă, sub control judiciar

Tribunalul Galaţi a prelungit la sfârşitul săptămânii trecute controlul judiciar în cazul unui agent de penitenciar din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă din Galaţi, trimis în judecată de procurori pentru trafic de influenţă, în condiţiile în care a fost prins în flagrant pe când primea 500 de euro de la soţia unei persoane private de libertate, pentru ca acesta din urmă să beneficieze de drept la muncă. Persoana încarcerată aflase că Cristinel Ciprian Butuman ar avea atribuţii în stabilirea momentului şi a evidenţei deţinuţilor, care pot beneficia de acest drept.  Agentul de penitenciar i-a transmis bărbatului că obţinerea dreptului la muncă în cazul său este complicată, pentru că sunt multe persoane, care vor acest lucru, dar şi pentru că împotriva sa nu fusese încă pronunţată o hotărâre definitivă de condamnare. Cu toate acestea, Cristinel Ciprian Butuman i-a precizat persoanei private de libertate că o poate ajuta, dar în schimbul a 1.000 de euro.  

 

Neagă acuzaţiile

 

În cele din urmă, bărbatul încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Galaţi a fost condamnat definitiv şi a luat legătura, din nou, cu agentul Cristinel Ciprian Butuman, care i-a spus să pregătească 500 de euro, pentru a pune lucrurile în mişcare. Ce nu ştia agentul de penitenciar este că persoana încarcerată îl reclamase deja la Poliţie, iar când soţia deţinutului i-a înmânat pe 24.02.2015 o bancnotă de 500 de euro la poarta veche a Penitenciarului, oamenii legii îl aşteptau. De altfel, bancnota de 500 de euro fusese tratată cu praf galben fluorescent, pe care era scris „trafic”. Agentul de penitenciar a negat acuzaţiile şi a susţinut că banii reprezentau, de fapt, un împrumut, scuza clasică de altfel în astfel de situaţii. Cristinel Ciprian Butuman şi-a pus singur piedică, după ce a indicat şi un deţinut, care i-ar fi împrumutat banii. Surpriza a venit când deţinutul cu pricina nu numai că a negat că l-ar fi împrumutat vreodată pe agentul de Penitenciar cu vreo sumă de bani, dar a declarat că ştia şi de faptul că acesta îi ceruse bani persoanei încarcerate pentru a-i obţine dreptul la muncă. 


Articole înrudite