21 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Poliţia Locală, în colaborare cu Serviciul Public de Asistenţă Socială Tecuci, efectueaz o serie de acţiuni ce vizează depistarea cerşetorilor. Astfel de acţiuni au loc săptămânal şi în ciuda faptului că acţiunile se desfăşoară cu ritmicitate, numărul celor care fac din cerşetorie un mod de viaţă este relativ acelaşi. Mai mult de atât, pe lângă cerşetorii „cu ştate vechi”, pe „traseu” au reapărut tinerele care vând... plăceri trupeşti. În acest sens, în informarea Poliţiei Locale Tecuci se precizează: „În perioada 28.07.2012-01.08.2012, un echipaj de poliţişti locali a însoţit personalul din cadrul Serviciului de Asistenţă socială în vederea depistării cerşetorilor din zonele comerciale frecventate de populaţie, ocazie cu care au fost legitimaţi mai mulţi cerşetori, fiind luaţi în evidenţă pentru întocmirea dosarelor de asistenţă socială. În cadrul aceleiaşi misiuni au fost depistate în zona staţiei Peco Lukoil un număr de două persoane de sex feminin, care au fost sancţionate la Legea 61/1991, pentru obţinerea de foloase materiale în urma întreţinerii de acte sexuale”. Se pare că cea mai veche meserie din lume, prostituţia,  a revenit pe fondul profundei crize financiare, alături de cerşetorie şi furt.
O altă categorie de „cerşetori” e reprezentată de acele persoane înarmate cu dosare şi fotografii ale unor copii grav bolnavi, persoane care au „răsărit” în mai toate locurile aglomerate din municipiu. Cu glas mieros, acestea solicită un sprijin financiar pentru un copil bolnav, de cele mai multe ori. „Voluntarii” ce adună bani de la cetăţenii miloşi nu sunt deranjaţi nici de soarele arzător, nici de faptul că foarte mulţi tecuceni îi trimit la muncă pentru a câştiga bani, ei rabdă cu stoicism orice vorbă „duhovnicească”, numai bani să iasă.


Articole înrudite