Aparatul de aer condiţionat este cel mai bun prieten pe timp de caniculă. Folosirea incorectă a acestuia poate duce însă la apariţia unor boli cel puţin deranjante. Este vorba de paraliziile afrigore, paralizii sau parestezii periferice care apar în cazul expunerii îndelungate chiar sub jetul rece de aer condiţionat. Şi asta nu e tot. Expunerea bruscă de la o temperatură mare la una mică poate duce la un şoc termic ce se poate termina cu decesul în situaţia în care persoana afectată suferă de afecţiuni cardiace cronice. În ultimele zile, autorităţile medicale au observat o creştere a numărului de persoane care suferă de paraliziil afrigore.
„A crescut îngrijorător faţă de anul trecut numărul pacienţilor, adulţi şi copii, care ajung la camerele de gardă ale spitalelor suferind de paralizii ale feţei sau umărului, gâtului sau ale altor zone periferice. Este vorba de aşa numitele paralizii afrigore, afecţiuni apărute drept urmare a faptului că au stat exact în bătaia aerului condiţionat pus la temperaturi mult mai mici decât cu 5 grade sub cea de afară, cum e recomandat”, a declarat dr. Valentin Boldea, directorul DSP Galaţi. Câte cinci adulţi pe zi şi cam trei copii ajung la spital, primii cu paralizii de la aerul condiţionat, ceilalţi cu infecţii bacteriene tot din aceeaşi sursă. Vindecarea în cazul paraliziilor durează cam o lună. DSP Galaţi ar dori ca responsabilii de supermarketuri să mute perdelele de aer condiţionat de la intrare spre interior, pentru a nu supune organismul cumpărătorilor la şocul termic cauzat de trecerea bruscă de la 35 de grade la 20 sau 25. „O să încercăm să vedem în ce măsură se poate face acest lucru, deoarece există astfel de magazine în care, încă de la intrare, există deasupra uşilor de acces aparatură de climatizare care supune brusc corpul unor temperaturi joase ce pot determina un şoc termic. Ne preocupă cu atât mai mult cu cât acum o săptămână şi ceva doi gălăţeni au făcut infarct în astfel de condiţii”, a mai precizat dr. Boldea.
Controale pentru verificarea condiţiilor de muncă
În situaţia în care la Serviciul Judeţean de Ambulanţă se înregistrează chiar şi 125 de apeluri pe gardă, foarte mult faţă de o perioadă obişnuită, şi cel puţin 7 oameni cad pe stradă sau 5 leşină prin case, Direcţia de Sănătate Publică şi-a intensificat controalele în unităţi pentru verificarea respectării asigurării unui climat de muncă. „Numai într-o zi am realizat 16 astfel de controale. În două cazuri am descoperit că se lucra în hale neclimatizate, la temperaturi foarte mari. Am dat avertismente şi plan de conformare”, a mai precizat dr. Valentin Boldea.