15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Un elev a fost dat afară de la proba obligatorie a profilului după ce unul din profesorii supraveghetori şi-a dat seama că bună parte din lucrare era copiată de la colegul din faţa sa. “Supraveghetorii au obligaţia să se plimbe printre rânduri, iar unul dintre profesori a sesizat că lucrarea unui elev era identică cu cea a unui alt coleg. A fost chemat preşedintele de comisie şi după ce s-au făcut verificări, elevul a recunoscut că a copiat de la un alt coleg”, ne-a declarat inspectorul şcolar general Laura Marin. Elevul în cauză nu va mai avea voie să participe la următoarele două sesiuni de Bacalaureat şi va trebuie să dea din nou toate probele de examen, deoarece notele obţinute la celelalte materii nu se vor mai lua în considerare. Alţi doi elevi au fost eliminaţi din examen după ce au uitat să predea telefoanele mobile. Acestora li se alătură alţi trei elevi surprinşi cu telefoanele mobile asupra lor în timpul probei susţinute la Limba şi Literatura Română.
Aproape 400 de absenţi înaintea ultimei probe
Deşi iniţial s-au înscris la Bacalaureat peste 2.800 de elevi în judeţul Galaţi, înaintea ultimei probe au mai rămas doar aproximativ 1.900 de elevi.  La Istorie, din cei 130 de elevi înscrişi, s-au prezentat ieri la examen doar 100, iar la Matematică, specializarea Informatică, au venit 183 din 198 de înscrişi. La Matematică, specializările Tehnologie şi Ştiinţele Naturii, s-a înscris grosul absolvenţilor de clasa a XII-a, respectiv 1.886 de elevi, dar aici s-au consemnat ieri şi cei mai mulţi absenţi (327 de elevi). Peste 300 de elevi au ales să nu se prezinte şi la proba de Limba şi Literatura Română, ceea ce înseamnă că mai bine de un sfert dintre elevii înscrişi în a doua sesiune de Bacalaureat au renunţat la examen după primele probe, cel mai probabil motiv fiind lipsa de pregătire. Pe 31 august  se va susţine ultimul examen din a doua sesiune a Bacalaureatului, fiind vorba de proba la alegere a profilului şi specializării.  Pe 2 septembrie vor fi afişate rezultatele, urmând ca în aceeaşi zi să fie depuse şi contestaţiile, iar pe 5 septembrie candidaţii vor afla rezultatele finale.


Articole înrudite