De multe ori vise din copilărie rămân ascunse într-un colţ al sufletului, sunt păstrate cu dragoste, dar niciodată uitate. Un vis, acela de a ajunge pe scenă, a avut în copilărie şi dr. Dorina Constanţa Cobzariu, el însă a rămas la stadiul de vis zeci de ani, până când o încurajare a „permis” să fie scos şi „scuturat” de vreme.
„Am iubit muzica de când mă ştiu. Mică fiind, de 7-8 ani, organizam spectacole în grădina casei părinteşti, alături de copiii de pe stradă. Mai târziu muzica m-a fascinat şi mai mult, sub alte aspecte. Urmăream cu încântare Cerbul de Aur, dar şi interpretarea soliştilor de operă, şi visam. Visam cu ochii deschişi”, ne-a mărturisit Dorina Cobzariu.
Visele nu se puteau materializa deoarece tânăra de atunci era încurajată doar să înveţe, pentru a avea o carieră „serioasă”, iar profesia de medic se încadra în aceste pretenţii părinteşti.
„În comunism nu aveam voie să cochetăm cu muzica sau cu baletul, cartea era de bază, iar muzica a rămas o iubire ascunsă, de care nu am fost conştientă până în anul 2000. Atunci i-am cântat unei prietene, la care mergeam la o cafea, şi ea m-a lăudat. Fiind în copilărie un copil răsfăţat, care era apreciat chiar şi pentru un desen, lauda prietenei mele m-a sensibilizat şi parcă mi-a risipit din emotivitate”, ne-a mai spus dr. Dorina Cobzariu.
Încurajată de cuvintele calde ale prietenei, Dorina a început să cânte, pentru apropiaţi, pentru colegii de la spital, apoi s-a hotărât chiar să participe la X-Factor. Din păcate, însă, a ajuns după fanalizarea preselecţiilor, iar „rateul i-a provocat o durere profundă. Ideea de a arăta lumii că poate cânta nu i s-a mai părut la fel de incitantă până când colegii din cadrul Spitalului municipal „Anton Cincu” Tecuci au încurajat-o din nou.
„Mai multe colege au intrat pe internet şi au găsit data la care erau organizate preselecţii pentru emisiunea concurs «Românii au talent» realizată de ProTV şi nu m-au lăsat până nu am plecat spre Iaşi. Emoţiile nu m-au părăsit până în ultima clipă. După ce am cântat, am ieşit buimăcită afară, iar unul dintre cei care aşteptau la uşă m-a întrebat dacă eu am cântat Ave Maria. I s-a părut divin. Am zâmbit de apreciere şi am plecat fără să ştiu rezultatul. După patru zile a venit şi răspunsul, iar restul îl ştiţi”, a continuat emoţionată din nou dr.Dorina Cobzariu.
Acum, când emoţiile au trecut, simte că pluteşte. Muzica a ajutat-o să renască, să redevină tânără şi plină de viaţă. Ce-şi mai doreşte? Ne spune chiar ea: „Nu îmi doresc bani, vreau doar să urc pe scenă şi să interpretez. După ce cânt simt că zbor. Muzica e tot ce mi-a rămas, deoarece sunt singură, fără soţ, fără copii...”. Zâmbeşte amar, apoi se-nseninează: „Până în aprilie trebuie să fac vocalize, să mă pregătesc sufleteşte, să-mi pregătesc chiar şi o toaletă deosebită şi să revin pentru a dărui, celor ce vor să mă asculte, clipe de încântare”.
