Tribunalul Galaţi se chinuie de mai bine de un an să finalizeze audierile de martori în cazul unei escrocherii de cinci milioane de lei. Afacerea cu iz penal a început după ce Selin Mihai Gabriel a devenit împuternicit alături de Angheluţă Mihaela să administreze firma SC Fergoli Invest SRL, devenită ulterior SC Selin Group SRL Galaţi. În cursul anului trecut, Selin Mihai Gabriel l-a cunoscut pe reprezentantul SC Romilexim Trading Oils Limited SRL Bucureşti, de la care a aflat că are de vânzare o cantitate mare de ulei, societatea acestuia din urmă având dificultăţi financiare. Selin Mihai Gabriel a întrevăzut imediat posibilitatea de a face bani uşor, contactându-l în acest scop pe fostul său cumnat, Ozturk Hakan, căruia i-a cerut să îi găsească suprafeţe de teren, pe care să le cumpere. Profitând de relaţiile sale din comunitatea turcă din România, Ozturk Hakan i-a pus la dispoziţie copii de pe documentaţia cadastrală pentru două terenuri situate în Ialomiţa şi Brăila. Actele au fost folosite ulterior pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu SC Romilexim Trading Oils Limited SRL Bucureşti, prin care aceasta din urmă se obliga să vândă 1,2 milioane de pet-uri de un litru de ulei către SC Selin Group SRL Galaţi în perioada februarie-decembrie 2013. În schimb, SC Selin Group SRL Galaţi se obliga să garanteze executarea obligaţiilor de plată prin încheierea unor contracte de garanţie imobiliară asupra celor două terenuri, deşi Selin Mihai Gabriel nu avea acordul proprietarilor pentru a face acest lucru.
Înşelăciune şi spălare de bani
În plus, Selin Mihai Gabriel se obliga să cesioneze prin societatea sa drepturile de creanţă din contractele de vânzare-cumpărare pe care urma să le încheie cu diverse societăţi în vederea comercializării uleiului. S-a dovedit în cele din urmă că au fost doar vorbe în vânt, pentru că finalmente Selin Mihai Gabriel nu a mai încheiat nici contractele de garanţie imobiliară, nici pe cele de cesiune de creanţă. După ce a primit uleiul, administratorul SC Selin Group SRL Galaţi a încheiat un contract cu SC Meteor Wanox Construct SRL, în baza căruia i-a „vândut” 600.000 de sticle de ulei. O mică parte din bani au fost dirijaţi către SC Romilexim Trading Oils Limited SRL Bucureşti, fiind vorba de 1.374.367 de lei, ulterior s-a mai efectuat o plată de 45.000 de lei şi asta a fost tot. Din vânzarea uleiului s-au obţinut alte cinci milioane de lei, ce au fost folosiţi pentru cumpărarea de imobile pe numele apropiaţilor lui Selin Mihai Gabriel (frate, concubină şi asociatul de la SC Selin Group SRL Galaţi). SC Romilexim Trading Oils Limited SRL Bucureşti a depus plângere penală împotriva lui Selin Mihai Gabriel şi a apropiaţilor acestuia, acesta alături de Ozturk Hakan, Angheluţă Bogdan Victor, Angheluţă Mihaela şi Puiu Oana urmând să răspundă acum pentru înşelăciune, spălare de bani şi fals în înscrisuri.