Cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorilor de Sânge, membrii unui club de fitness din oraş au decis să se mobilizeze, să vină la Centrul de Transfuzii Sanguine din Galaţi, pentru a dona sânge. Pentru a convinge gălăţenii să vină să doneze sânge, iniţiatorii le-au oferit donatorilor şi un voucher pentru o zi de antrenament, gratuit, la clubul de fitness. Georgiana Vinău, iniţiatoarea acţiunii, ne-a declarat: "Am decis să ne implicăm pentru ajutorarea celor care au nevoie de sânge, ştiut fiind că mereu este nevoie de donatori. Suntem un grup de 15 persoane şi ne-am organizat pe zile, astfel încât să nu producem aglomeraţie la centru. Totodată, am convins şi alte persoane să vină să doneze. Cei care au venit să doneze au primit din partea noastră şi un voucher pentru a veni la sală, să se antreneze, însă după ce au donat sânge".
Acţiunea va continua şi pe viitor, în măsura în care şi alţi gălăţeni îşi vor manifesta dorinţa de a veni să doneze sânge. "Este în permanenţă nevoie de sânge şi le mulţumesc acestor eroi care vin să doneze. Astăzi le-am urat şi La Mulţi Ani! Mereu este nevoie de sânge, chiar dacă numărul donatorilor a mai crescut", a spus şefa Centrului Judeţean de Transfuzii Sanguine Galaţi, Camelia Stoichiţescu.