15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
A contrafăcut mii de articole de îmbrăcăminte purtând marca Adidas
A contrafăcut mii de articole de îmbrăcăminte purtând marca Adidas

Un administrator de firmă cu spirit de iniţiativă a vândut în perioada martie 2010-iulie 2013 articole de îmbrăcăminte contrafăcute, purtând marca Adidas sau Hello Kitty. Neculai Pârlog a pus produsele în circulaţie prin cele 15 puncte de lucru ale firmei SC Delta Plan SRL, pe care o administrează, acestea fiind deschise în oraşele Galaţi, Iaşi, Bucureşti, Botoşani, Brăila, Vaslui şi Neamţ. Afacerea a mers ca pe roate, până când s-a sesizat Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Galaţi, care, la rândul său, a înştiinţat Poliţia. În urma verificărilor efectuate de oamenii legii la puncte de lucru deschise la Galaţi şi Tecuci, au fost identificate şi ridicate 3.908 produse de îmbrăcăminte, dintre care 2.645 purtând marca Adidas şi 1.263 având marca Hello Kitty. Procurorii susţin că Neculai Pârlog nu a oprit comercializarea produselor contrafăcute nici după verificările iniţiale ale oamenilor legii, distrugând şi matriţele de fabricaţie pentru a nu fi descoperit.

Adidas cere despăgubiri de peste 40.000 de euro

Neculai Pârlog a fost trimis în judecată zilele trecute de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi pentru contrafacerea unei mărci înregistrate şi punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, ce îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate. Şi firma administrată de acesta urmează să răspundă în instanţă pentru aceleaşi acuzaţii, iar deţinătorii mărcilor înregistrate îi cer acum despăgubiri substanţiale pentru pagubele pe care le-au suferit prin vânzarea produselor contrafăcute. Astfel, Sanrio Company Ltd. cere 111.900 de lei pentru folosirea ilegală a mărcii Hello Kitty, în timp ce Adidas Ag şi Adidas International Marketing BV s-a constituit parte civilă pentru suma de 41.210 euro în contul prejudiciului cauzat prin folosirea fără drept a mărcii Adidas.


Articole înrudite