28 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
7.500 de salcâmi plantaţi la Munteni
7.500 de salcâmi plantaţi la Munteni

Cu sprijinul partenerului strategic al Cargill din zonă, Compania Oprea SRL, şi Junior Achievement, s-a organizat în comuna Munteni o plantare de copaci şi o lecţie  educativă despre mediu pentru copiii de la şcoala locală din satul Ungureni. La această acţiune a participat întreaga comunitate, de la mic la mare, într-un efort comun de a planta 7.500 de salcâmi pe un teren cu risc ridicat de eroziune. Aceştia au fost ajutaţi de 40 de voluntari Cargill, partenerii locali Munprod SRL, Vasilie Valentin Gabriel PFA, Postolache Dănuţ PFA dar şi de reprezentanţi ai autorităţilor locale. Mai mult, 30 de elevi de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 din satul Ungureni au participat la o lecţie educativă despre mediu, organizată de voluntarii Cargill şi Junior Achievement. Copiii, alături de Junior Achievement, au identificat acţiuni şi măsuri pe care fiecare dintre ei le-ar putea lua pentru o dezvoltare durabilă a comunităţilor în care trăiesc.   

Cu această ocazie, Cargill a reafirmat importanţa dezvoltării parteneriatelor strategice locale. Cele două silozuri Cargill din regiune, de la Frunzeasca şi Independenţa, vin în sprijinul fermierilor locali şi au dovedit că sunt un mecanism valoros pentru siguranţa recoltelor lor, adăugându-se la varietatea de servicii pe care compania le oferă: pornind de la distribuţia de inputuri agricole necesare înfiinţării culturilor (seminţe, îngrăşăminte, produse pentru protecţia plantelor) cu plata la recoltare, până la soluţii pentru valorificarea recoltei şi pentru gestionarea riscului reprezentat de volatilitatea preţurilor la produsele agricole.


Articole înrudite