Inundaţiile masive din septembrie 2013 au afectat 18 localităţi din judeţul Galaţi, dintre care Cudalbi a fost cel mai greu lovită. Doi oameni au murit, 500 de case au fost inundate şi peste 3.000 de locuitori au fost afectaţi. Habitat for Humanity România a intervenit încă de la început prin oferirea de sprijin localnicilor în procesul de reconstrucţie după dezastru.
Organizaţia continuă ajutorul dat sinistraţilor din Cudalbi, prin programul „Fapte bune în vremuri grele”. Prin contribuţia JTI Foundation, organizaţie caritabilă înregistrată în Elveţia, 60 de familii se vor bucura de o casă complet renovată sau de reparaţii ale pardoselilor şi pereţilor.
Pe de altă parte, Habitat for Humanity România se implica în comunitate şi printr-o componentă educaţională. Organizaţia lucrează îndeaproape cu autorităţile locale pentru pregătirea grupurilor de voluntari de urgenţă, creşterea gradului de conştientizare şi schimbarea comportamentului localnicilor referitor la măsurile preventive şi de răspuns la dezastre.
“Fapte bune în vremuri grele” este implementat de filiala Habitat for Humanity Comanesti şi este parte a programului naţional de prevenţie şi răspuns la dezastre dezvoltat de organizaţie din anul 2005.