În aceste zile, bibliotecarii gălăţeni îi iartă de penalităţi pe „păcătoşii” care nu au mai înapoiat cărţile împrumutate, unii chiar de cinci ani. Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” Galaţi desfăşoară până pe 30 aprilie Campania Zilele Bunăvoinţei în Bibliotecă.
„Ne-am gândit ca acum, în Săptămâna Mare, să fim şi noi mai îngăduitori cu acei cititori ai noştri care sunt mai uituci şi nu au returnat la timp cărţile împrumutate. Ne adresăm tuturor cititorilor bibliotecii care nu au restituit cărţile până în acest moment. Dacă vor preda cărţile restante în această perioadă, sunt scutiţi de la plata penalizărilor de întârziere de 0,04 lei pe zi şi a corespondenţei. Tocmai pentru evitarea situaţiilor neplăcute, în holul mare al Bibliotecii a fost amplasată o urnă în care se pot lăsa cărţile fără nici o altă formalitate. Nimeni nu îi întreabă nimic“, a spus Ilie Zanfir, directorul bibliotecii.
Din păcate, bibliotecarii au primit şi o veste proastă.
„Am aflat că onor ministrul nostru vrea ca să se pună o taxă pentru cărţile împrumutate la domiciliu. Asta ar avea un impact devastator asupra cititorilor. Mulţi vin aici deoarece nu îşi permit să cumpere dar vor să citească. În alte cazuri vorbim de elevi şi studenţi, care sunt cam 55% dintre cititori, care împrumută cărţi şi pentru studii etc. Ar fi total păguboasă o astfel de atitudine şi sper ca Parlamentul să nu permită punerea ei în parctică“, a spus Ilie Zanfir.
Biblioteca gălăţeană are circa 900.000 de volume, din care jumătate sunt pentru împrumut la domiciliu. 2.951 de cărţi nu au mai fost returnate, unele şi de 5 ani, iar penalităţile cresc de la o zi la alta.
„Pentru o întârziere de 30 de zile, dacă s-au împrumutat patru cărţi, penalizarea este de 6 lei. Evident că ea creşte odată cu perioada care trece şi cărţile nu s-au returnat. Pentru unii aceste sume pot fi foarte mari, de aceea sperăm ca mulţi, dacă nu toţi cititorii, să profite de acesată oportunitate”, a spus Geta Eftimie, director adjunct al Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia” Galaţi .
300 de cărţi au fost returnate deja şi până la finalul campaniei bibiotecarii speră ca numărul lor să ajungă la 500.