Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a primit dozele necesare de vaccin hexavalent, vaccin necesar demarării campaniei de imunizare care se adresează copiilor de 2 şi şase luni. „Au venit 1180 de doze de vaccin hexavalent chiar înainte de începerea campaniei. Vaccinul este distribuit acum medicilor de familie”, a precizat Liliana Iordăchescu, de la DSP Galaţi. În alte judeţe ale ţării a fost criză din pricina lipsei acestui vaccin. „Noi am fost la limită. Dacă se mai întârzia o lună cu achiziţionarea, şi în judeţul nostru erau proibleme, dar aşa a sosit exact la timp. Acest vaccin hexavalent conţine de fapt vaccin antihepatitic B, vaccin antipolio, vaccin diteper adică diftero-tetanic-pertusis şi vaccin antihemophilus influenze. Nu avem refuzuri la vaccinare, dar în mediul rural apar probleme cu copiii plecaţi în străinătate, care nu au mai putut fi imunizaţi. Fie la întoarcere vin cu dovadă că şi-au făcut acolo vaccinul, fie nu, şi atunci trebuie să îi recuperăm”, a precizat dr. Valentin Boldea, medic de familie. Vaccinarea este gratuită şi este inclusă în programul naţional de imunizare.