16 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
110 copii din Galaţi şi Tecuci s-au bucurat de consultaţii stomatologice gratuite
110 copii din Galaţi şi Tecuci s-au bucurat de consultaţii stomatologice gratuite

Colgate, în parteneriat cu Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, a demarat, în weekendul 4 – 5 noiembrie 2017, în două oraşe din judeţul Galaţi, Programul Zâmbete Colgate, parte din campania România merită zâmbete Colgate. 110 elevi din clasele primare 0-IV, din Tecuci şi Galaţi, au beneficiat de consultaţii stomatologice gratuite, un diagnostic cu recomandări pentru tratament, sfaturi de sănătate orală pentru un zâmbet sănătos şi mostre gratuite de produse de îngrijire orală. “Alături de medici stomatologi şi studenţi, Crucea Roşie Filiala Galaţi a convocat şi 9 voluntari pentru buna desfăşurare a consultaţiilor şi susţinerea lecţiilor de igienă orală. Activitatea a fost foarte bine primită şi apreciată de către părinţii copiilor înscrişi în program, cât şi de către comunităţile locale. Totodată, cadrele sanitare implicate şi-au oferit disponibilitatea în a continua aceste consultaţii la cabinetele şcolare, fiind foarte interesate de acest proiect” a declarat Gheorghiţă Hogea, Director Filiala Crucea Roşie Galaţi. Pe lângă consultaţii, copiii au avut parte de lecţii de igienă orală, oferite de voluntarii Crucii Roşii şi desfăşurate în prezenţa părinţilor, dar şi de o zonă de joacă unde l-au întâlnit pe îndrăgitul Doctor Măseluţă. Programul Zâmbete Colgate, cu sprijinul filialelor de Cruce Roşie din ţară, se desfăşoară în 20 de oraşe mici din 10 judeţe din România, în perioada 7 octombrie – 17 decembrie, şi continuă misiunea Colgate de educare cu privire la importanţa vizitelor periodice la medicul dentist şi a igienei orale zilnice, de la vârste fragede. În judeţul Galaţi, consultaţiile stomatologice gratuite din cadrul programului au avut loc în Tecuci, în data de 4 noiembrie, la Colegiul Naţional "Spiru Haret", şi în Galaţi, în data de 5 noiembrie, la Colegiul Naţional ”Costache Negri". În paralel, Colgate desfăşoară Programul Colgate Bright Smiles, Bright Futures, care a ajuns la cea de-a 25-a ediţie de la implementare. Colgate a livrat cu succes mesaje educaţionale pentru mai mult de 5.900.000 de elevi, număr care va creşte în acest an cu 200.000 de elevi din şcoli din toată ţara, din zona urbană şi cea rurală. Începând cu anul 2015, programul se derulează în parteneriat cu Societatea Naţională de Cruce Roşie din România.


Articole înrudite