Pentru ca parcarea de TIR-uri situată pe Drumul de Centură, mai axact pe strada Macului nr. 50, inaugurată recent de Societatea de Gospodărire Urbană, să poată fi utilizată la capacitate cât ...
De la începutul campaniei naţionale de imunizare antigripală, 6.033 gălăţeni, care făceau parte din categoriile la risc şi aveau dreptul la imunizare gratuită s-au vaccinat antigripal. Direc ...
Consilierul local PSD Marius Humelnicu, membru în comisia de buget şi finanţe a Consilliului Local, se arată nemulţumit de faptul că, pentru al doilea an consecutiv, bugetul alocat investiţiilo ...
Deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pus capăt procesului dintre Baroul Galaţi şi magistraţii gălăţeni pe marginea dreptului acestora din urmă de a figura pe tabloul avocaţilor inc ...
Reprezentanţii administraţiei şi ai sindicatului Siderurgistul vor relua pe data de 16 decembrie negocierea pe marginea noului Contract Colectiv de Muncă de la Combinat, reprezentanţii celor dou ...
„Structurile materiale, arheologice, care au alcătuit frontiera Imperiului Roman, vor fi cercetate şi puse în valoare şi pe teritoriul României, ele făcând parte din patrimoniul cultural univ ...
După ani de zile în care s-au făcut demersuri pentru finalizarea infrastructurii Parcului Industrial Galaţi, care poate deveni un factor de atragere a investiţiilor, acesta fiind şi scopul pentr ...
Sala mare a Prefecturii a fost ieri locul de întâlnire al primarilor gălăţeni din localităţile situate în zona bazinului hidrografic Brateş - Chineja cu olandezi specializaţi în măsuri de ...
Municipalitatea a renunţat acum câteva zile la revizuirea unei hotărâri a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe care o formulase în încercarea de a scăpa de executarea silită dispusă ...
Doi gălăţeni s-au gândit că pot face rost rapid de bani prin înfiinţarea unei societăţi comerciale, prin care să deruleze operaţiuni comerciale, fără să plătească dările şi taxele c ...
Curtea de Apel Bucureşti va decide în următoarele zile dacă este necesară efectuarea unei expertize criminalistice pentru a se stabili autenticitatea înregistrărilor audio video, în care omu ...
Curtea de Apel Galaţi a menţinut în bună măsură raportul Camerei de Conturi, ce viza o serie de nereguli descoperite la furnizorul de apă rece din Galaţi, SC Apă Canal. Judecătorii au anulat ...
Maternitatea Spitalului de Urgenţă Galaţi a primit, ca donaţie, un aparat care măsoară auzul bebeluşilor. Acest aparat este foarte important în diagnosticarea precoce a cazurilor de surditate ...
La ultima evaluare ARACIS în mediul universitar Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Danubius din Galaţi a fost certificată cu grad de încredere pentru activitatea desfăşurată. Unul d ...
Copreşedintele organizaţiei municipale PNL, Nicuşor Ciumacenco, a ţinut să critice declinul economic instalat în ultimii doi ani în oraş şi judeţ: „De doi ani şi jumătate, de când s-a s ...
Primăria Galaţi a mai deschis un proces în pretenţii împotriva Tincuţei Pătruţă, juristul care a condus Serviciul Contencios Juridic al instituţiei timp de peste 10 ani, primul termen de jud ...