Pentru prima oară în istoria Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor, absolvenţii acestei instituţii ştiu cu siguranţă ce vor să facă în viaţă şi asta datorită unui proiect e ...
Circulaţie îngreunată şi săptămâna aceasta, pe mai multe străzi şi intersecţii din municipiul Galaţi. Restricţiile temporare de trafic sunt generate de lucrările de implementare ...
Protestul pensionarilor gălăţeni, programat iniţial să se desfăşoare, zilnic, în perioada 6-11 octombrie, s-a încheiat mult mai repede. Astfel, vineri, protestul nu a mai avut loc în faţa P ...
Curtea de Apel Galaţi a prelungit arestarea preventivă în cazul membrilor unei grupări acuzate de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic internaţional de droguri. Tribunalul G ...
În cadrul proiectului “Hai să învăţăm! Cu toţii la şcoală”, zeci de copii rromi dar şi părinţi ai acestora primesc, lunar, o indemnizaţie pentru că urmează cursurile şcolare. Direc ...
Curtea de Apel Galaţi o va audia pe Mărioara Gătej, fost şef al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi, în prezent Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (C ...
Curtea de Apel Iaşi va decide în perioada următoare dacă se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul fostului şef al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguran ...
În ultimele zile, poliţiştii locali din cadrul Serviciului Control Activităţi Comerciale şi Evidenţa Persoanelor au verificat 46 de comercianţi care îşi desfăşoară activitatea în zona un ...
După cum bine se ştie în urbea noastră, Cimitirul “Sfântul Lazăr" (Coca-Cola) a ajuns de mai bine de un an de zile la capacitate maximă, astfel încât nu mai erau locuri de concesionat nici ...
Curtea de Apel Galaţi urmează să se pronunţe în cazul Mirelei Ercuţă, fost administrator al unor societăţi comerciale din Brăila, în prezent director executiv al Direcţiei Relaţii Publice ...
În perioada 17-30 septembrie au fost verificate 14 grădiniţe cu program prelungit, particulare şi de stat, din Galaţi şi Tecuci şi s-au constatat abateri la 7 unităţi de învăţământ, info ...
Tribunalul Galaţi urmează să analizeze rapoartele de expertiză, cerute de judecători pentru a stabili dacă Mihai Popleşanu are într-adevăr calitatea de moştenitor al fostului proprietar al P ...
Judecătoria Galaţi a hotărât zilele trecute că George Cubasa, fostul director al Apaterm, trebuie să plătească singur 4.300 de lei drept despăgubiri către furnizorul de agent termic din Gala ...
Un cititor ne-a semnalat faptul că la locul de joacă din Grădina Publică trebuie schimbate nişte şuruburi care au fost montate prost şi constituie un pericol pentru copii. „Nu este normal că ...
Vara care tocmai s-a încheiat a fost plină pentru Fundaţia „Inimă de Copil” şi a adus un nou proiect de dezvoltare în judeţul Galaţi. Cu sprijinul financiar al ING Bank N.V. Amsterdam, suc ...
Pentru iubitorii de cultură, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galaţi a pregătit în luna octombrie un bun cultural muzeistic datat din perioada Primei Epoci a Fierului: Vas ceramic din Tumul ...
Reality show-ul ”Insula Iubirii” este definit ca cel mai dur test de fidelitate care scoate la iveală caractere ale concurenţilor, despre care nici măcar partenerii lor nu ştiau. Numai că la PNL Galaţi, transpunerea acestei emisiuni s-a transformat în serialul de comedie ”Trăsniţii”.În ultimii 4 ani, PNL Galaţi şi-a desfăşurat activitatea pe ”Insula Iubirii” cu prietenii controversate, cu trădări şi intrigi interne. Lipsa de deschidere, dezinteresul faţa de ceea ce era în afara ”insulei” au dus la rezultatele dezastruoase obţinute de PNL Galaţi la alegerile locale. Mulţi se aşteptau - aşa cum de altfel se anunţase - ca generalul Ciucă să arunce cu buzduganul şi să reformeze din temelii organizaţiile care s-au situat pe ultimele poziţii în ierarhia ...