23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Urmează 4 zile de concerte, cu intrare liberă, în Grădina Botanică Galaţi (PROGRAM)
Urmează 4 zile de concerte, cu intrare liberă, în Grădina Botanică Galaţi (PROGRAM)

Reamintim că, în perioada 23-26 august, Grădina Botanică din Galaţi se transformă într-un adevărat muzeu al folclorului, găzduind cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Doina Covurluiului”.
Aproximativ 270 de artişti, reuniţi în ansambluri folclorice din România, Republica Moldova, Italia, Egipt, Georgia, Ucraina, Cipru, Macedonia de Nord şi Slovacia, vor aduce pe scenă tradiţii şi obiceiuri străvechi, într-un spectacol plin de culori şi ritmuri.
„Timp de patru zile, în Grădina Botanică, va fi un maraton de distracţie şi petrecere, un adevărat regal al folclorului autentic. De la portul românesc la costumele tradiţionale georgiene, de la dansurile populare specifice Egiptului sau Ciprului la horile româneşti, publicul va avea parte de un spectacol impresionant. Seara, în recital, pe scenă vor urca unii dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi artişti din România: Taraful din Clejani, Doiniţa şi Ionuţ Dolănescu, Taraful Cleante, Maria Dragomiroiu şi Lupii lui Calancea cu Surorile Osoianu. Festivalul Internaţional de Folclor «Doina Covurluiului» este o tradiţie a oraşului nostru, un eveniment care promovează valorile culturale autentice. Sunt convins că şi în acest an, festivalul va fi un succes şi va aduce multă bucurie şi voie bună tuturor celor care vor veni alături de noi la această sărbătoare a folclorului”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
În paralel cu spectacolele folclorice, va fi organizat un târg al meşterilor populari, unde 50 de artizani îşi vor expune creaţiile. Vizitatorii vor putea admira şi achiziţiona obiecte unice de artizanat, realizate cu măiestrie şi pasiune.
Intrarea este liberă, iar accesul se face pe poarta dinspre Trecere Bac. Spectacolele vor începe în fiecare seară la ora 18:00. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Galaţi, prin intermediul Centrului Cultural „Dunărea de Jos”.

  • Galerie Foto:

Articole înrudite