24 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
UPDATE | De luni, restricţii noi: toate şcolile în online, revine telemunca, circulaţia pe timpul nopţii va fi restricţionată
UPDATE | De luni, restricţii noi: toate şcolile în online, revine telemunca, circulaţia pe timpul nopţii va fi restricţionată

UPDATE: Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat prezenta hotărâre:

„Art. 1 Începând cu data prezentei hotărâri la nivelul României se propune instituirea obligaţiei purtării măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, la nivel naţional, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise şi închise, indiferent de valoarea ratei de incidenţă cumulată a cazurilordin ultimele 14 zile.

Art. 2 În vederea evitării aglomerării transportului public, se propune ca toate instituţiile publice, precum şi toţi operatorii economici publici sau privaţi să aibă obligaţia organizării activităţii şi desfăşurării programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu, iar acolo unde specificul activităţii nu permite acest lucru, să se organizeze programul de lucru astfel încât personalul să fie împărţit în cel puţin două grupe care să înceapă, respectiv să termine activitatea la o diferenţă de cel puţin 2 ore. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmăreşte de prefecţi şi de către Inspecţia Muncii.

Art. 3 În vederea prevenirii răspândirii infecţiilor cu SARS-COV-2, se propune ca, întoate localităţile, activităţile didactice care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ să se desfăşoare în sistem on-line.

Art. 4 - (1) În toate localităţile din România, se propune interzicerea circulaţiei persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23.00 – 05.00.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei este permisă în intervalul orar 23.00 – 05.00 pentru următoarelemotive: a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi; b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente; c) deplasări în afara localităţilor a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care pot fi dovedite prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei; d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie.

Art. 5 (1) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu, adeverinţa eliberată de angajator sau o declaraţie pe propria răspundere.

(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.

(3) Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.

Art. 6 Se propune interzicerea desfăşurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private.

Art. 7 (1) Se propune suspendarea activităţii pieţelor agroalimentare în spaţii închise, târgurilor, bâlciurilor, pieţelor mixte şi volante şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cuproduse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Se permite activitatea pieţelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

Art. 8 Se propune ca, pentru spaţiile exterioare în care se desfăşoară activităţi de preparare, servire şi consum al produselor alimentare, băuturilor alcoolice şi nealcoolice, care au fost amenajate şi pot fi asimilate spaţiilor publice închise, astfel cum sunt ele definite în Legea pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun nr. 349/2009, cu modificările şi completările ulterioare, le sunt aplicabile în mod similar regulile şi măsurile de protecţie sanitară, prevăzute în anexa nr. 3, art. 6 pct. 1 şi 2 din Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Art. 9 Se propune instituirea obligaţiei pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private să-şi organizeze şi desfăşoare activitatea în intervalul orar 05.00 - 21.00.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în intervalul orar 21.00 - 05.00, operatorii economici pot activa doar în relaţia cu operatorii economici cu activitate delivrare la domiciliu.

(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), unităţile farmaceutice, benzinăriile şioperatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu îşi pot desfăşura activitatea înregim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

Art. 10 Se propune ca implementarea măsurilor prevăzute în prezenta hotărâre săse realizeze pe o perioadă de 30 de zile, urmând ca la finalul acesteia, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, să se hotărască, după caz, menţinerea, eliminarea sau modificarea acestora.

Art. 11 Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţionalde Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora“, se arată în hotărâre.

................................................................................................................................................

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, 05 noiembrie 2020, că măsurile luate până în prezent nu mai sunt suficiente şi este nevoie de măsuri mai ferme pentru controlul pandemiei de COVID-19.

"Am avut astăzi aproape 10.000 de cazuri noi de persoane care s-au îmbolnăvit, am avut şi astăzi mulţi, prea mulţi care au decedat şi trebuie să fim foarte realişti: sunt necesare măsuri ferme, măsuri mai ferme, pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan naţional, precum: şcolile să treacă toate în online, angajaţii şi din public şi din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil, magazinele trebuie să fie închise seara, cel târziu la ora 21,00, circulaţia pe timpul nopţii trebuie restricţionată, petrecerile şi cele publice şi cele private trebuie interzise, târgurile şi pieţele trebuie închise, portul măştii trebuie să devină obligatoriu peste tot în ţară, în toate locurile publice şi la toate locurile de muncă, indiferent dacă vorbim de locuri publice din interior sau în exterior, portul măştii trebuie generalizat şi trebuie să fie obligatoriu, iar firmele şi autorităţile trebuie obligatoriu să îşi decaleze programul de funcţionare astfel încât şi transportul public să funcţioneze cu o încărcare mult mai mică, permiţând în acest fel distanţarea suficientă între persoane", a spus şeful statului, în deschiderea şedinţei de Guvern pe care o prezidează. El a spus că autorităţile doresc să controleze răspândirea pandemiei de COVID-19, dar în acelaşi timp vor să dea şanse medicilor să trateze cazurile grave în spitale.

Premierul Ludovic Orban a declarat, tot joi, 05 noiembrie 2020, că se va reveni la declaraţia pe propria răspundere pentru circulaţia pe timpul nopţii, anunţând că această declaraţie ar putea fi acceptată şi în varianta online.

"Aici puţin ne-am mai îmbunătăţit. E posibil să se accepte pe format online, adică să poţi să arăţi telefonul. Încercăm să vedem cum o reglementăm, astfel încât să nu fie neapărat pe hârtie. Ştiţi cum e, omul când semnează declaraţia pe propria răspundere, se gândeşte de trei ori. (...) Dacă eşti oprit de un echipaj de poliţie şi nu te încadrezi în situaţiile pentru care este permisă deplasarea pe timpul nopţii, eşti amendat", a spus şeful Executivul, la Digi 24.

Întrebat dacă restricţiile anunţate vor fi aplicate pe tot teritoriul României, Orban a răspuns: "În toată ţara". El a subliniat că pe timpul nopţii vor putea rămâne deschise farmaciile sau benzinăriile, iar cetăţenii vor putea merge la serviciu sau la spital.

"De exemplu, nu o să închidem toate magazinele, farmaciile le laşi deschise, benzinăriile le laşi deschise, căci sunt activităţi esenţiale, adică furnizează produse de care ai nevoie", a explicat premierul.


Articole înrudite