Publicarea listei datornilor ANAF a stârnit uimire la Galaţi şi mai ales în comuna Ghidigeni, o comună defavorizată, unde se află primii zece datornici din judeţ. De fapt pe locurile 1, 2 şi 3 în topul datoriilor din judeţul Galaţi la ANAF, datorii care cumulează la cei trei cam 5 milioane de euro, se află nişte oameni care pur şi simplu nu aveau cum şi de unde să datoreze atât de mult. Explicaţia o dă Viorel Cotigă, un cioban de 47 de ani, care are de dat la fisc circa 2 milioane de euro. „ Eu am fost păcălit. Nici buletin nu aveam, de păduche ce sunt. Sunt sărac. Au venit la mine şi mi-au spus să fac firmă, mi-au dat bani, am făcut firmă la Vaslui….Eu eram în acte şeful, dar, deşi eu luam banii de la bancă, cei care mi-au dat bani de firmă mă aşteptau în maşină, îi luau şi îmi dădeau şi mie 10-15%. Nu, taxe nu am plătit eu, credeam că plătesc ei. Numai că nu i-am văzut de trei ani. Mi-au zis să nu îmi fac griji. Unul dintre ei are şi el - de fapt nevasta lui - datorii, la fel. Acum ce să fac? De unde să scot atâţia bani”, se întreabă Cotigă, care munceşte cu ziua ca să se întreţină.
Pe locul 2 în topul datornicilor din Galaţi este Ion Archiri, are de dat 9,5 milioane de lei. Cotigă spune că şi Archiri, tractorist, tot prin aceeaşi firmă, de vânzare a animalelor, a păţit-o. Omul nu e de găsit în sat şi sunt zvonuri că şi-ar fi scos casa la vânzare.
Cea de-a treia persoană de pe lista marilor datornici din Galaţi este Liliana Cristea. Soţul ei, spune Cotigă, ar fi fost printre cei care l-au îndemnat să facă firma de pe urma căreia are acum necazuri.
„Eu, da, ştiu că am de dat bani. Nu m-a păcălit nimeni. Am avut o firmă cu vânzare animale, nu a mers, am intrat în gaură, acum nu am bani deloc. Muncesc cu ziua, am alocaţiile copiilor. Mi-e frică să nu fiu şi dată afară din casă“, a spus Lilian Cristea, care are de dat la stat cam 4,5 milioane de lei.
Autorităţile locale au rămas cu gura căscată când au auzit ce „bogătaşi”, au în sat. „Suntem şi noi surprinşi de această listă, cum se spune, a ruşinii, a ANAF. După cum bine ştiţi, aceste evidenţe sunt ţinute de ANAF, nu sunt creanţe ale Primăriei. Sunt oameni care provin din familii sărace şi care îşi duc existenţă de pe o zi pe alta. Sunt şi eu surprins că în primii zece datornici ai ANAF la Galaţi se află trei locuitori ai comunei Ghidigeni. Aţi văzut că nu dispun de averi impresionante, deoarece, la datoriile pe care le cumulează acum, asta ar fi însemnat să fi desfăşurat afaceri cu rulaj extraordinar, nu e cazul. Dacă ar fi să comparăm bugetul Primăriei noastre cu datoria primului de pe lista ruşinii, datoria lui este de patru ori cât bugetul nostru anual. Dacă raportăm bugetul nostru la datoriile primilor trei cetăţeni din Ghidigeni, ajungem cam la 5 milioane de euro, adică bugetul Primăriei Ghidigeni pe 10 ani de zile. Ne-am fi bucurat să avem oameni cu adevărat bogaţi aici în comună, deoarece aşa am fi colectat şi noi taxe locale mari”, spune Eugen Tăbăcaru, primarul comunei Ghidigeni.