Centrul de Primiri Documente şi Studiu Dosare şi Biroul de Informare şi Relaţii Publice, din cadrul Curţii de Apel Galaţi, în perioada 23 decembrie 2022 – 6 ianuarie 2023 inclusiv, nu vor avea program de lucru cu publicul, cu excepţia avocaţilor, consilierilor juridici, practicienilor în insolvenţă, experţilor judiciari şi interpreţilor care formulează programare prealabilă pentru studierea dosarului atunci când nu este disponibil, în tot sau în parte, dosarul electronic, potrivit unui comunicat, semnat de preşedintele Curţii de Apel Galaţi, Cosmin-Răzvan Mihăilă.
Tribunalul Galaţi va avea programul de lucru cu publicul suspendat în perioada 19 decembrie 2022 – 6 ianuarie 2023, inclusiv, iar Judecătoria Galaţi va suspenda programul în perioada 23 decembrie 2022 – 6 ianuarie 2023, inclusiv.
Documentele, cererile şi acţiunile pot fi depuse la instanţe prin intermediul portalului cagl.ro, iar dosarele pot fi studiate în format electronic.
Programul de lucru cu publicul al compartimentelor care desfăşoară această activitate, la nivelul celor trei instanţe, va reveni la normal începând cu data de 9 ianuarie 2023.