Modernizarea străzii Basarabiei, între bulevardul Coşbuc şi strada Traian, lucrări care presupuneau refacerea căii de rulare a tramvaiului, a parapeţilor şi a carosabilului şi care ar fi trebuit să fie finalizate în cursul lunii decembrie a anului trecut, se va finaliza în cel mult o lună de zile. Strada Basarabiei a avut nevoie de şine de tramvai noi, pe o porţiune de 200 de metri lungime, iar achiziţionarea şinei a presupus organizarea unei licitaţii care a fost finalizată recent. A început montarea şinei de tramvai iar lucrările sunt aproape finalizate, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Emanuela Turcu. „Vor fi făcute şi lucrări de reparaţie la trotuare. Estimăm că în maximum 3 săptămâni vom redeschide traficul în zonă. La finalizarea lucrărilor vom şti şi care este valoarea finală a lucrărilor de investiţii”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi. Faptul că în cel mult o lună de zile circulaţia auto în zonă va fi redeschisă poate fi considerată o veste bună, în condiţiile în care traficul se va desfăşura în condiţii mai civilizate şi normale în această zonă a oraşului.