27 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Serviciul de Paşapoarte Galaţi şi-a prelungit programul din cauza solicitărilor numeroase
Serviciul de Paşapoarte Galaţi şi-a prelungit programul din cauza solicitărilor numeroase

Serviciile de paşapoarte din România sunt luate cu asalt, în contextul invaziei Rusiei în Ucraina. După ce s-a înregistrat o creştere semnificativă a volumului solicitărilor de paşapoarte, pentru evitarea supraaglomerării la sediile serviciilor publice comunitare de paşapoarte, Direcţia Generală de Paşapoarte a recomandat instituţiilor prefectului, în cadrul cărora sunt organizate serviciile publice comunitare de paşapoarte, dispunerea prelungirii programului de lucru cu publicul, precum şi suplimentarea, până la capacitatea maximă, a staţiilor de preluare a cererilor, utilizate la nivelul  structurilor teritoriale de paşapoarte.

În acest context, începând de astăzi, a fost prelungit şi la Galaţi programul de lucru cu publicul de luni până vineri, noul program fiind stabilit pentru intervalul orar 08.30 – 20.30. Până astăzi, programul cu publicul era doar până la ora 16.30.

”Totodată, pentru  a asigura eliberarea paşapoartelor într-un termen cât mai scurt, a fost dispusă măsura relocării, în vederea soluţionării, a unei categorii de solicitări de la structurile de paşapoarte încărcate la cele cu un aflux mai mic. Pe această cale, precizăm şi faptul că, pentru procesarea tuturor solicitărilor de paşapoarte adresate de către cetăţeni, inclusiv de către cei fără programare prealabilă, în tot sistemul de paşapoarte se lucrează la capacitatea maximă, iar, în prezent, termenul mediu la nivel naţional de eliberare a paşaportului simplu electronic se menţine la două zile lucrătoare. În situaţia în care cetăţenii nu mai identifică locuri disponibile pentru programare în perioada dorită, aceştia pot verifica disponibilitatea la alte structuri teritoriale de paşapoarte. Adresăm rugămintea cetăţenilor care au efectuat o programare şi nu se mai pot prezenta pentru depunerea cererii de eliberare a documentului de călătorie, să anuleze programarea respectivă, prin accesarea butonului ”Anulează programare” din e-mail-ul de confirmare.Menţionăm că, întrucât aplicaţia de programare on-line este accesată în prezent de un număr tot mai mare de solicitanţi, există posibilitatea ca timpii de răspuns să fie peste media obişnuită”, se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Generale de Paşapoarte.

Pentru evitarea deplasării la sediile serviciilor publice comunitare de paşapoarte în vederea ridicării paşaportului simplu electronic, se recomandă cetăţenilor să solicite, cu ocazia depunerii cererii, expedierea documentului de călătorie prin serviciile de curierat la domiciliul sau la reşedinţa titularului (cu suportarea de către aceştia a contravalorii serviciului prestat, respectiv 11,30 lei cu TVA inclus).


Articole înrudite