23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Reparaţiile la şcoli vor continua şi anul acesta, unele cu alţi constructori
Reparaţiile la şcoli vor continua şi anul acesta, unele cu alţi constructori

Presa locală a relatat, în câteva rânduri, despre lucrările de reparaţii demarate în şcoli şi problemele de confort ridicate de activităţile zgomotoase produse de muncitori, în timpul orelor de şcoală, care se derulau în paralel. Sesizările venite din partea părinţilor sau chiar a cadrelor didactice, dar şi comunicarea dintre jurnalişti şi managementul şcolar, combinate, au dat în cele din urmă şi rezultate. Dincolo de sistarea unor lucrări, se pare că Primăria Galaţi, care a contractat lucrările şi asigură şi finanţarea acestora, va renunţa la relaţiile contractuale cu unii constructori, pentru lucrări neconforme. Ba mai mult, unii dintre contractanţi vor fi şi penalizaţi financiar, potrivit declaraţiilor recente ale city-managerului municipiului Galaţi, Aurel Vlaicu, care a amintit de întârzierile înregistrate în unele contracte încheiate, dar şi de perioadele de timp „aiurea” în care s-au realizat o parte dintre lucrările de construcţii şi reparaţii contractate.

 

Inspectoratul Şcolar a informat Prefectura de stadiul lucrărilor

 

Urmare a adresei transmise Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi, de către Prefectura Galaţi, cu privire la situaţia privind lucrările de reparaţii executate în unităţile şcolare din municipiul Galaţi, conducerea IŞJ Galaţi a întocmit un raport pe care l-a prezentat, zilele acestea, în şedinţa Comisiei de Dialog Social. Potrivit informării publice, în anul 2014 au fost executate o serie de lucrări mai importante la clădiri de învăţământ, printre care enumerăm: şarpante realizate la 14 unităţi şcolare şi acoperite cu tablă tip lindab (Colegiul Naţional \"Costache Negri\" - cămin, Liceul Teoretic \"Dunărea\", Colegiul Tehnic\"Traian Vuia\", Liceul Teoretic \"Emil Racoviţă\", Colegiul Tehnic de Alimentaţie şi Turism \"D. Moţoc\", Liceul cu Program Sportiv, Liceul Tehnologic \"Anghel Saligny\", Şcoala Gimnazială nr. 3, Şcoala Gimnazială nr. 17, Şcoala Gimnazială nr. 22, Şcoala Gimnazială nr. 31, Şcoala Gimnazială \"Iulia Haşdeu\", Şcoala Gimnazială \" Sf. Grigorie Teologul\"). Raportul subliniază, de asemenea, că \"au fost inconveniente privind eliberarea ultimului nivel şi perturbarea orarului, precum şi diverse infiltraţii din precipitaţii care au dus la degradări la unele săli de clasă\", pe parcursul derulării reparaţiilor. În majoritatea lor, acestea se pare că au fost remediate. Probleme au mai rămas la căminul de la Colegiul Tehnic de Alimentaţie şi Turism \"D. Moţoc\" unde, susţin reprezentanţii IŞJ, \"ar trebui efectuate lucrări de igienizare, înlocuire parchet într-o sală de clasă şi la bibliotecă\". Totodată, mai suntem informaţi că, pe lângă lucrările de anvergură, au fost executate şi lucrări de reparaţii curente la unităţile şcolare, în valoare de 5.600 mii lei. Pentru contractele cu \"probleme\", ai căror constructori nu au fost nominalizaţi explicit, s-au alocat deja sumele necesare pentru finalizarea lucrărilor de şarpante, la platforma betonată de la Grădiniţa \"Motanul Încălţat\" şi contorizare cămine la Colegiul Tehnic \"Aurel Vlaicu\". Acestea au fost transferate capitolului de lucrări de investiţii pentru 2015 şi vor fi executate în acest an. De asemenea, tot pentru acest an au fost alocate sume pentru realizarea de centrale termice la trei unităţi şcolare: Liceul Teoretic \"Dunărea\", Şcoala Gimnazială nr. 13, Grădiniţa nr. 26 şi pentru continuarea lucrărilor la Campusul Şcolar \"Al. I. Cuza\". Au mai fost aprobate alte 2.530.000 lei pentru lucrări de reparaţii, ce se vor executa în 2015, la un număr de 25 de unităţi şcolare (potrivit tabelului întocmit şi transmis Prefecturii de către Direcţia Generală de Dezvoltare din cadrul Primăriei Galaţi), celelalte unităţi care au solicitat bani de la buget având alocată o sumă fixă de 10 mii lei, urmând ca la rectificarea bugetară sumele să fie ajustate în funcţie de urgenţe şi necesităţi.


Articole înrudite