Din ce în ce mai multe blocuri din oraş au rămas fără apa rece, a cărei furnizare a fost sistată deoarece asociaţiile din care fac parte blocurile au datorii. Numai că un mare număr dintre cei care au rămas fără apă rece nu au niciun fel de datorie la utilităţi, dar autorităţile nu au făcut nimic pentru a-i proteja pe bun-platnicii care sunt pedepsiţi, la grămadă cu cei care nu-şi achită facturile. Cum sunt blocuri în care nici apă caldă nu mai curge de mult iar acum nu mai există nici apă rece, deja acest lucru ridică o problemă de sănătate publică. Oamenii au început să depună plângeri pe unde au putut pentru a-şi cere dreptatea. În ultima vreme, 50 de astfel de reclamaţii legate de sistarea furnizării apei reci au ajuns şi la Direcţia de Sănătate Publică Galaţi. „Deocmadată, privind oprirea apei reci, care afectează din ce în ce mai mulţi consumatori, am înregistrat în ultima perioadă circa 50 de plângeri. Noi am anunţat Apă Canal, distribuitorul de apă rece, că este obligat ca prin cisterne să asigure 50 de litri pe zi pe cap de locuitor în aceste condiţii. Am notificat despre situaţia existentă şi despre riscul pe care îl are sistarea apei reci pentru sănătatea populaţiei şi Consiliul Local, deoarece societatea Apă Canal este în subordinea acestuia. Reprezentanţii Apă Canal au anunţat că ei pun la dispoziţie cisterna în situaţia în care există solicitări din partea administratorului asociaţiei de locatari. Numai că furnizorul de apă rece trebuie să pună oricum la dispoziţie aceste cantităţi de apă şi poate vedea la finalul fiecărei livrări cât are de facturat către cei pe care i-a aprovizionat. Lipsa apei reci poate duce la apariţia unor focare de hepatită A, scabie, pediculoză şi alte afecţiuni parazitare care se pot extinde uşor, mai ales că intrăm în sezonul cald“, a precizat dr. Valentin Boldea, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi. Deocamdată se pare că aici se opresc lucrurile, spre ghinionul miilor de bun-platnici care suferă degeaba.