Primăria municipiului Galaţi a început procedurile de implementare a sistemului de ticketing pe mijloacele de transport în comun.
”Este încă un pas important, pe care îl facem pentru modernizarea şi eficientizarea transportului public. Prin introducerea acestui sistem, vom putea monitoriza cu mult mai multă acurateţe indicatorii de transport public, vom şti cu precizie câţi călători avem, vom reduce semnificativ numărul călătoriilor frauduloase şi, deci, pierderile înregistrate de societatea de transport public. Totodată, sistemul de ticketing va facilita accesul călătorilor la bilete şi abonamente, atât în mijloacele de transport, cât şi în staţii, precum şi informarea călătorilor. În final, sistemul de ticketing ne va ajuta să eficientizăm activitatea societăţii de transport local şi, implicit, să diminuăm progresiv costurile de la bugetul local cu subvenţiile, bani care ar putea fi dirijaţi către dezvoltare, spre exemplu, pentru cumpărarea de autobuze noi, moderne şi prietenoase cu mediul”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Marius Stan.
În urma consultărilor cu experţii desemnaţi de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), s-au stabilit indicatorii tehnici şi economici ai sistemului de ticketing. Sistemul de taxare automată va fi implementat în toate mijloacele de transport în comun. Vor exista automate de eliberarea a biletelor şi validatoare pentru acestea, ceea ce va elimina vânzarea de bilete de către şoferi. Totodată, vor fi montate în staţiile destinate transportului public automate pentru bilete, abonamente, carduri electronice de călătorie (eliberare şi încărcare).
Echipele de control vor fi dotate cu cititoare speciale pentru documentele de călătorie (bilete, abonamente, carduri), care vor comunica în timp real cu sistemul, pentru a identifica documentele validate.
În 50 de staţii de transport public (staţii perechi) vor fi amplasate panouri electronice de informare a călătorilor (pe sistem LED). De asemenea, vor fi instalate în mijloacele de transport numărătoare de pasageri.
Indicatorii tehnico-economici ai sistemului de ticketing vor fi suspuşi aprobării Consiliului Local în şedinţa din luna mai 2016. După aprobarea acestora, se va trece la elaborarea caietului de sarcini, cu consultanţii desemnaţi de BERD, iar apoi vor fi demarate procedurile de licitaţie pentru achiziţionarea sistemului de ticketing.